PSD – Jurnal de campanie / Petrilenii în dialog cu candidații PSD

nataliapetrila6Natalia Intotero, candidat PSD Hunedoara la Camera Deputaților și Marius Heljiu, candidat PSD Hunedoara la Senat au fost prezenți în mijlocul comunității din Petrila.

Aceștia le-au vorbit oamenilor despre programul de guvernare al PSD, au ascultat nevoile cetățenilor și le-au explicat că numai o guvernare social democrată poate asigura o dezvoltare echilibrată a României în următorii patru ani.

Cei doi candidați ai PSD Hunedoara au avut alături de ei, în această misiune politică, oameni minunați ai locului de la primarul Vasile Jurca și consilierul județean Doinița Bălănesc (reprezentanții comuntății locale petrilene în administrațianlocală) până la lideri și membri ai organizației PSD Petrila.

”Am înțeles, din dialogul pe care l-am avut cu oamenii din acest frumos oraș al Văii Jiului, că petrilenii îndrăznesc să creadă în România, așa cum cred în PSD!”, a spus Natalia Intotero.

Petrilenii au aflat, cu acest prilej, că din organizația locală a PSD Petrila au și un reprezentant pe listele propuse de PSD pentru alegerile parlamentre, în persoana lui Marius Heljiu, apreciat cadru universitar al Universității din Petroșani. ”Este o mare onoare pentru mine să pot reprezenta Petrila, Valea Jiului și județul Hunedoara în echipa social-democrată propusă pentru alegerile legislative din acest an”, aspus Marius Helju.

nataliapetrla3

***

nataliapetrila5

***

nataliapetrila1



(Următoarea știre) »