Laurențiu Nistor: ”Recepția lucrărilor la clădirea nouă a Spitalului Județean de Urgență Deva va fi făcută pe 28 noiembrie”

Președintele Consiliului Județean Hunedoara a cerut ca din comisia de recepție a lucrărilor să facă parte specialiști, ”oameni care se pricep la construcții”.

spital-deva-5735watermark

Noua clădire a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva va putea fi recepționată la sfârșitul lunii noiembrie, constructorul angajându-se vineri, în fața conducerii Consiliului Județean și a medicilor din spital, că va finaliza toate lucrările necesare până la acea dată.

Noul sediu de șapte etaje se va adăuga spațiilor actuale ale spitalului și va găzdui, printre altele, secția de chirurgie cu cinci săli de operații, o secție de oftalmologie, maternitate, ORL, ATI.

Noua aripă a spitalului județean din Deva a fost gândită pentru a corespunde criteriilor europene de acreditare, astfel că au fost respectate mai multe normative ce țin de spațiu, distanța între paturi sau circuitele medicale.

Valoarea investiției se ridică la 100 milioane lei.

Foto:Glasul Hunedoarei

[slideshow_deploy id=’41155′]