Doru DOROBĂŢ, candidatul pentru Camera Deputaţilor din partea Partidul Mişcarea Populară:„Nu alergaţi cu spatele la viitor! Viaţa va demonstra că mişcarea noastră nu a fost în zadar”

dorobat-doruDoru Dorobăţ a călcat pragul politic în urmă cu câteva luni. A ales Partidul Mişcarea Populară fiindcă aici a simţit libertatea de mişcare şi de exprimare de care are nevoie pentru a putea lupta pentru obiectivele propuse.

“Trăiesc prin mişcare. Lupt pentru mişcarea sănătoasă. Viaţa mea este universul meu. Aici în sfera mea, lumea nu poate rămâne statică. Trăiesc mişcându-mă, trăiesc mişcând orice punct inert. Sigur, nu e uşor, fiindcă zona cea mai înţepenită în teamă este mentalitatea. Pentru mine nu există dig ce nu poate fi depăşit. Nu-mi pun piedici. Caut soluţii. M-am autoeducat să continui uitându-mă spre obiectivul stabilit. Paşii mărunţi au reprezentat pentru mine întotdeauna mersul perfect pe cărarea vieţii”, spune Doru Dorobăţ când îl întreabă cineva cine este el.

Doru Dorobăţ este convins că nu le poate cere altora implicare din exterior şi de aceea nu a rămas pe margine.

macheta_cd-dorobat-doru„Eu merg, nu stau, aşa cum bine citiţi. Joc, nu aplaud. Sunt în arenă, nu în tribună. De câteva luni sunt chiar în arena politică. Fiindcă meciurile dure ale societăţii româneşti aici se joacă. Evident că e o mare provocare. Un mare risc. Meciurile politice aruncă în luptă jucători consacraţi. Jucători bine cotaţi la bursă. Aşa şi? Sunt impresionat să pot demonstra că mă pot ridica la nivelul ștachetei politicii româneşti. Sincer, îmi doresc să ridicăm ştacheta. Să ridicăm nivelul clasei politice. Şi este posibil. Numai aşa avem dreptul să analizăm, să comentăm, să cerem mai mult de la cei din jur. Să începem solicitarea cu noi. Eu aşa am făcut. Îmi voi urmări visul. Vreau să demonstrez că România se va însănătoşi prin propriile ei resurse, prin propriile ei generaţii. Aici este soluţia. La noi. Viaţa va demonstra că mişcarea noastră nu a fost în zadar. Nu alergaţi cu spatele la viitor!”, mai spune Doru DOROBĂŢ.

Candidatul PMP Hunedoara, Doru Dorobăţ, a scris două cărţi despre mişcare şi viaţă sănătoasă şi crede că nutriţia în şcoli este un obiectiv suficient de serios pentru a lupta pentru România.