Județul Hunedoara ar putea fi bun de plată

 

Județul Hunedoara ar putea fi pus în postura de a returna circa 13 milioane de lei. Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a identificat o serie de deficiențe în ceea ce privește proiectul de ,,Implementare a unei soluții de e-guvernare la nivelul unor unități administrativ-teritoriale pentru eficientizarea serviciilor publice”, care ar fi trebuit să aducă în secolul XXI activitatea unui număr de 30 de primării. Valoarea totală a proiectului care a fost împărțit pe două zone este de aproximativ 13 milioane de lei.

05-Laurentiu-Nistor-13546-1

„Este Curtea de Conturi acum la noi și suntem în situația să dăm banii înapoi. Nu este exclus. Ce gândire astronomică să faci program de e-guvernare la Balșa, Bătrâna, Bulzești, Cârjiți… când acolo nu au niciun om care să opereze pe calculator sau să implementeze programul. Le-am spus domnilor primari din Asociația Primarilor de Comună că vom fi solidari. Cert este că va trebui să plătim corecțiile financiare”, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, peședintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Proiectul prevedea inmplementarea unor soluții e-guvernare la nivelul mai multor localități, printre care Baia de Criș, Beriu, Brănișca, Buceș, Bucureșci, Criscior, Geoagiu, Hărău, Ilia, Luncoiu de Jos, Peștișu Mic, Șoimuș, Tomeşti, Vălişoara, Veţel, Băcia, Bătrâna, Bulzeștii de Sus, Cârjiți, Ribița, Romos, Gurasada, Balșa, Orăștioara de Sus, Dobra. După implementarea proiectului ar fi trebuit să crească performanța în cadrul administrațiilor locale, dar și serviciile online. Acum, după auditul Curții de Conturi rezultă că proiectul nu și-a atins scopul. Contractul a fost semnat în perioada 2013-2014, moment în care CJH era condus de Mircea Ioan Moloț. Județul Hunedoara ar putea plăti din cauza acestor probleme corecții financiare de 25%.



« (Știre anterioară)