UDMR crede că tinerii trebuie să participe la modelarea vieții politice

udmr1Organizațiile de tineret care activează în comunitățile maghiare dispersate au provocări specifice, însă prin colaborarea lor se pot obține rezultate mai bune, a declarat Széll Lőrincz, liderul listei UDMR Hunedoara la Camera Deputaților, în cadrul întrunirii organizațiilor de tineret membre ale Conferinței Tineretului Maghiar din România (MIÉRT), care s-a desfășurat, zilele treute, la Hunedoara.

Széll Lőrincz și-a început activitatea politică în organizații de tineret și studențești, iar experiența acumulată i-a demonstrat că aceste colaborări între organizațiile de tineret trebuie să pătrundă în domenii cât mai concrete pentru a produce efecte care să ducă la bunăstarea tinerilor.

”Trebuie să stimulăm spiritul antreprenorial al tinerilor, pentru că dezvoltarea, prosperitatea regiunii noastre, Transilvania, se află în mâna tineretului, iar noi, politicienii, avem sarcina să facem cât mai atractivă patria noastră pentru tineri, să creăm condițiile necesare pentru clădirea unei vieți decente acasă”, a spus candidatul UDMR Hunedoara la Camera Deputaților. Széll Lőrincz a prezentat inițiativele UDMR care vin în sprijinul tinerilor. ”Legea privind voluntariatul sau cea referitoare la ajutorul financiar pentru tinerii antreprenori sunt inițiative în beneficiul tinerilor. Consider că aceasta este direcția bună. (…) Scopul Conferinței Tineretului Maghiar din România este să promoveze la nivel decizional cât mai mulți tineri.  După alegerile locale, foarte mulți tineri și-au început activitatea în calitatea de consilieri, viceprimari și primari. Sper că așa se va întâmpla și în decembrie, când în Parlament vor intra cât mai mulți tineri”, a mai declarat Széll Lőrincz.

udmr2Prezent la întrunirea MIÉRT, liderul UDMR Hunedoara, Iuliu Winkler, a salutat prezența în orașul său natal a tinerilor veniți din diverse comunități maghiare dispersate de la Brașov până la Maramureș, de la Arad până la Mediaș. El a arătat că în comunitățile maghiare dispersate munca politică și cea în beneficiul societății merg mână în mână. ”Fiecare al 7-lea vot dat pentru UDMR provine dintr-un județ unde nu avem reprezentare parlamentară, tocmai de aceea este important ca la nivelul UDMR să existe o permanentă grijă pentru comunitățile maghiare dispersate.  UDMR a înțeles importanța solidarității în cadrul întregii comunități, a înțeles că maghiarii din Ținutul Secuiesc, Transilvania, Banat și Partium pot avea succes numai împreună. La acest succes pot contribui organizațiile de tineret, dacă își asumă activ obiectivele comune. Salut declarația de la Hunedoara adoptată astăzi la această conferință. Într-adevăr, acum, ținta noastră este 11 decembrie, când trebuie să demonstrăm solidaritatea noastră și să arătăm forța comunității maghiare”, a subliniat Iuliu Winkler.

În cadrul reuniunii de la Hunedoara a fost adoptat documentul intitulat ”MIÉRT în comunitățile dispersate – Focus 11 decembrie”.

Hunedoara a găzduit pentru a doua oară întrunirea MIÉRT, sâmbătă, candidații în alegerile parlamentare Apjok Norbert, Balázs Botond și Széll Lőrincz participând la o discuție moderată de Geréd Imre, vicepreședintele executiv UDMR responsabil pentru tineret, și Kofity Zoltán, președintele Consiliului Tinerilor Maghiari din Județul Hunedoara, HUMMIT.