Hoteluri și pensiuni verificate de pompierii hunedoreni înaintea minivacanței de 1 Decembrie

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara desfăşoară, permanent, activităţi orientate spre siguranţă cetăţeanului, pe cele două componente specifice, prevenirea situaţiilor de urgenţă şi gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viaţa semenilor sau bunurile acestora.

poze-arhiva-3

În scopul prevenirii unor evenimente nedorite, în aceste sfârșit de săptămână, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara a derulat, în baza dispoziţiei Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă și a inspectorului general al I.G.S.U. o serie de acţiuni inopinate de verificare la obiectivele din categoria structurilor de primire turistice la care se preconizează aflux mare de persoane cu prilejul minivacanţei de 1 decembrie.

„Astfel, în cele două zile s-au executat 14 controale la operatori economici din categoria hoteluri și pensiuni din Deva, Hunedoara, Petroșani, Orăștie, Geoagiu Băi și Hațeg unde au fost constatate 42 deficienţe, dintre care 17 au fost înlăturate pe timpul verificărilor. În urma acţiunilor de control preventive, au fost aplicate 29 sancţiuni contravenţionale ( 20 avertismente şi 9 amenzi), în cuantum de peste 18.000 lei.

Principalele nereguli identificate în teren au constat în: exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni/improvizaţii, neobţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, nefuncţionarea iluminatului de securitate pentru marcarea căilor de evacuare, mijloace de primă intervenție neamplasate în locuri vizibile, uşor accesibile și la distanțe optime fata de focarele cele mai probabile, neactualizarea/neelaborarea actelor de autoritate şi evidenţelor specifice de apărare împotriva incendiilor, neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, blocarea/reducerea gabaritului căilor de evacuare, neorganizarea corespunzătoare a instructajului în domeniul situaţiilor de urgenţă, neafişarea/neactualizarea planurilor de evacuare în caz de incendiu, neorganizarea intervenţiei la locul de muncă, precum şi  neîntocmirea/neactualizarea planului de intervenţie la incendiu „ au declarat reprezentantii ISU Hunedoara.

Având în vedere faptul că perioada următoare se caracterizează printr-un aflux mare de persoane care aleg să-şi petreacă timpul liber în astfel de locaţii, ISU Hunedoara recomandă administratorilor/proprietarilor acestor categorii de obiective să arate o preocupare sporită pentru implementarea măsurilor care să asigure securitatea beneficiarilor.

Activitatea pompierilor salvatori se derulează în sprijinul şi pentru cetăţean, iar obiectivele prioritare ale instituţiei noastre sunt orientate spre eficientizarea acţiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă. Preîntâmpinarea evenimentelor nedorite rămâne dezideratul comun ce poate fi realizat prin dezvoltarea culturii de securitate şi responsabilizarea fiecăruia dintre noi.