Laurenţiu Nistor: Programul PSD prevede investiţii de 90 miliarde euro până în 2020

Dezvoltarea economiei româneşti se poate realiza doar în baza unui proiect realist, iar în acest sens Partidul Social Democrat are în vedere derularea unor investiţii totale în sumă de 90 de miliarde de euro, în perioada 2017-2020.

ln-investitii-vj-16-11-20

Preşedintele filialei judeţene PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a declarat că principalele surse de venituri pentru investiţii vor fi fondurile europene, investiţiile din bugetul consolidat al statului şi Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. Acesta din urmă este un concept economic ce este utilizat şi în alte state europene ca motor de creştere, iar rezultatele sunt foarte bune, a apreciat candidatul PSD la Camera Deputaţilor.

 

Dezvoltăm judeţul Hunedoara

           

Acest fond este foarte util pentru judeţul Hunedoara pentru că va contribui la dezvoltarea economică a mai multor zone defavorizate. Din păcate, Guvernul Cioloş, susţinut de PNL, a uitat de judeţul Hunedoara şi de faptul că avem nevoie de minerit, de energie, de agricultură, de o dezvoltare a mediului de afaceri. Pentru noi este important că Programul PSD prevede că Fondul va investi în dezvoltarea unor obiective economice din zonele defavorizate, în funcţie de specificul acestora. Investiţiile vor viza însă şi sectorul de sănătate, autostrăzile, căile ferate de mare viteză şi sectorul energetic”, a explicat Laurenţiu Nistor.

 

Preşedintele PSD Hunedoara a precizat că instituirea Fondului Suveran de Dezvoltare Economică nu va duce la creşterea taxelor pentru companii, scopul său fiind acela de a ajuta mediul de afaceri.

 

Creştere economică sănătoasă

 

El a arătat că PSD urmăreşte o remodelare a conceptului de creştere economică, astfel încât structura de acum, bazată 80% pe consum şi 20% pe investiţii, să fie construită durabil şi să includă 50% consum şi 50% investiţii.

 

Referindu-se la proiectele de investiţii preconizate pentru perioada 2017-2020, Laurenţiu Nistor a menţionat că Programul PSD are în atenţie mai multe obiective, între care se numără infrastructura de transport. Între proiectele vizate se numără finalizarea Coridorului de transport european Nădlac-Constanţa, care trece şi prin Deva, finalizarea autostrăzii Transilvania,  dar şi o autostradă care să traverseze Carpaţii de la Vest la Est: Târgu Mureş – Iaşi.

 

La capitolul infrastructură feroviară, între obiectivele PSD se află coridorul pan-european IV, precum şi parţial o autostradă feroviară Bucureşti – Iaşi – frontieră.

 

Oamenii merită un trai mai bun

 

„Cred că judeţul Hunedoara are nevoie de un program coerent de dezvoltare, iar PSD a elaborat deja acest proiect. De fapt, PSD este singurul partid din România care se prezintă în faţa alegătorilor cu propuneri concrete ce vizează dezvoltarea economică a ţării, demonstrând astfel seriozitatea cu care privim o viitoare guvernare. Trebuie să credem că România merită mai mult!”, a spus Laurenţiu Nistor, candidatul PSD la Camera Deputaţilor.

                                                                                Biroul de presă

[slideshow_deploy id=’41494′]