PSD – Jurnal de campanie / Programul electoral al PSD se concepe în urma întâlnirilor cu alegătorii

15303852_718594144973229_1897895092_oConstrucția oricărui program electoral pleacă de la cunoașterea așteptărilor pe care le au cetățenii. PSD și-a însușit acest mod de abordare a fiecărui moment electoral, iar în perspectiva alegerilor legislative din acest an, candidiații propuși de PSD în județul Huneodara bat județul de la un capăt la celălalt pentru a cunoaște cât mai multe din problemele reale ale cetățenilor și pentru a vedea care sunt așteptările acestora de la viitorii aleși.

O astfel de întâlnire a avut loc, la începutul acestei săptămâni și la Vulcan, acolo unde PSD are un candidat propus pentru Camera Deputaților, în persoana tânărului viceprimar al localității, Cristian Merișanu. Acesta, însoțit de președintele Organizației locale PSD Vulcan, dar și de Natalia Intotero, un alt candidat al PSD la Camera Deputaților, au petrecut o nouă de zi de lucru în mijlocul oamenilor din Vulcan, atât în diverse cartiere ale orașului, cât și într-una din firmele de producție care funcționează pe raza orașului.

15226355_718594124973231_1527487580_n

”Nu poți să concepi un program electoral dacă nu știi exact ce vor cetățenii. Pentru asta, în mod special în perioadele electorale, noi, cei din PSD, organizăm astfel de întâlniri cu toate categoriile sociale și profesionale din municipiul Vulcan. Știind ce vor oamenii, putem întocmi un program politic care să nu fie vorbe goale, ci să dea cele mai bune soluții la problemele cetățenilor. De aceea, PSD este cel mai mare și cel mai puternic partid politic din România, de aceea vulcănenii și românii, în general, au atât de multă încredere în PSD”, spune Gheorghe Ile, peședintele Organizației PSD Vulcan.

15292882_718594131639897_1998758063_o

La rândul său, Natalia Intotero, candidat PSD pentru Camera Deputaților spune că vine întoteauna cu mare drag în municipiul Vulcan, un oraș în care oamenii nu doar că-i primesc cu încredere pe candidații PSD, dar au a le dezvălui și multe din propunerile care se vor regăsi în activitatea viitorilor parlamentari social-democrați: ”Activitatea unui parlamentar care-și dorește să fie util cetățenilor pornește de la aceste întâlniri cu cetățenii, de la discuțiile care se transformă în tot atâtea propuneri legislative, inițiative și interpelări parlamentare, care au puterea de a rezolva, în parte, problemele semnalate de oameni. Îi felicit pe cetățenii din Vulcan pentru că se dovedesc preocupați de aceste lucruri și care sunt, fiecare în parte, consilieri de nădejde în activitatea actualilor și viitorilor parlamentari ai PSD. Contăm pe voi, dragi vulcăneni !”, spune Natalia Intotero.

15224824_718594151639895_620852791_o

Pentru Cristian Merișanu, candidatul de deputat propus de PSD Huneodara, dovada interesului cetățenilor pentru politica PSD este o dovadă în plus a faptului că expresia ”Vulcanul activ” este pur și simplu un mod de viață. ”Consilierii noștri sunt cetățenii Vulcanului. Zi de zi, aflăm de la dânșii unde și care sunt problemele Vulcanului, unde și care sunt problemele societății românești în general. Ca oameni politici responsabili, căutăm soluții pentru rezolvarea tuturor acestor probleme semnalate de cetățeni. Iar acest mod de abordare a politicii și administrației ne face, zi de zi, mai uniți și mai încrezători în jurul echipei PSD. Pentru că noi, vulcănenii, îndrăznim să credem în România, în români și în viitorul nostru, aici, acasă”, spune Cristian Merișanu.

15231532_718594154973228_1390813408_o

 



« (Știre anterioară)