Sfântul Andrei – patronul românilor

M. Ganju | noiembrie 30, 2016

Fără excepţie românii îşi sărbătoresc astăzi patronul spiritual, pe Sfântul Andrei şi doar întâmplarea a făcut ca Ziua Naţională, momentul unirii provinciilor româneşti, să se celebreze cu o zi mai târziu.

Noaptea din ajunul Sf.Andrei este destinată unor obiceiuri, poate antecreştine, care să asigure protecţie oamenilor, animalelor şi gospodăriilor. Ţăranii le-au pus sub oblăduirea acestui sfânt, tocmai pentru că ele trebuie garantate de autoritatea şi puterea sa. Ajunul Sf.Andrei este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut şi nevăzut se ridică. Conservatorismul satului românesc, încăpăţânarea cu care şi-a păstrat de-a lungul întregii istorii tradiţia, se manifestă cu forţă într-o zonă mai puţin observată: credinţa. Când au acceptat creştinismul, strămoşii noştri nu s-au grăbit să renunţe la vechile lor mituri şi ritualuri păgâne, pe care le-au cultivat mai departe, înglobându-le în noua credinţă. Până în zilele noastre, prăznuirea sfinţilor din calendarul creştin e însoţită de un veritabil alai de datini şi obiceiuri, care nu compromite semnificaţia biblică. Plină de forţă, „sălbăticia” lor păgână nu poate fi confundată, ele înscriindu-se cu claritate absolută într-un ritual arhaic de celebrare a vieţii şi morţii, a naturii vegetale, animale şi cosmice. Prezenta lor „sub sărbătoarea creştină” o face pe aceasta din urmă cu mult mai colorată şi vie, un veritabil spectacol cu caracter popular. Sfântul Andrei, marea aniversare creştină de astăzi, nu face excepţie de la acest ritual. Celebrarea primului apostol al lui Iisus, propagatorul ideii creştine este şi ea îmbogăţită substanţial de ritualuri străvechi, geto-dacice, care îi sporesc magia şi frumuseţea.

[slideshow_deploy id=’41494′]