PSD – Jurnal de campanie / Tinerii, în atenția candidaților social-democrați

psdpetrosani1Există o idee încetățenită de adversarii politici ai PSD că Partidul Social Democrat ar fi un partid al vârstnicilor, al muncitorilor și mai puțin unul al altor categorii sociale și profesionale din România. Abordarea de către PSD a campaniei electorale legislative din 2016 este argumentul categoric că o astfel de concepție este una absolut greșită.

Spre exemplu, numai în ultima acțiune de campanie, desfășrată de PSD la Petroșani, social-democrații au prezentat electoratului din această localitate doi tineri candidați din Valea Jiului, Cristian Merișanu din Vulcan (pentru Camera Deputaților) și Marius Heljiu din Petrila (pentru Senat). Aceștia au ”bătut” miercuri străzile municipiului Petroșani, alături de seniori ai PSD Petroșani (Ioan Rus, consilier local și președinte al PSD Petroșani sau Nicolae Florin, viceprimarul municipiului Petroșani și vicepreședinte al organizației locale a PSD), dar și de reprezentanți ai tinerilor social-democrați (Lavinia Grigoriu, consilier local și președinte al Organizației TSD Petroșani), pentru a le vorbi cetățenilor despre programul politic al PSD și despre candidații pe care acest partid îi propune electoratului din județul Hunedoara.

”PSD este un partid al celor mulți și, tocmai de aceea, atenția noastră, programul nostru electoral, are în vedere propuneri pentru tineri și vârstnici, pentru muncitori, agricultori, dar și pentru medici și profesori. Ne dorim o țară în care să fie mai bine pentru mai mulți și îndrăznim să credem că România poate fi o țară în care toate aceste categorii sociale sau profesionale să trăiască în unitate și armonie, iar oamenii să fie respectați indiferent de vârstă, profesie sau statutul lor social”, spune Cristian Merișanu, candidat pentru Camera Deputaților din partea PSD.

psdptrosani2

La rândul său, Marius Haljiu, candidatul PSD pentru Senat explică faptul că ”PSD a demonstrat și aici, în Hunedoara, că are încredere în militanții partidului, dar că respectă în aceeași măsură așteptările cetățenilor din Valea Jiului, prin însăși desemnarea pe listele de candidați  unor tineri din Petrila, Lupeni și Vulcan, a unor oameni care și-au confirmat statutul în fața legătorilor din propria comunitate, la alegerile din primăvară.”

Președintele PSD Petroșani, Ioan Rus, fost deputat, apreciază că ”în PSD există un echilibru al vârstelor, așa cum există un echilibru al profesiilor care dau, în cele din urmă, tocmai puterea și încrederea de care acest partid se bucură în rândul oamenilor. Iată de ce, cred și susțin cu tărie candidații PSD pentru Senat și Camera Deputaților din județul Hunedoara.” 

psdpetrosani3

Similar, Lavinia Grigoriu, unul dintre cei mai tineri oameni politici locali, crede că PSD este unul dintre puținele partide politice de mare calibru din Europa care a dat și dă în continare girul de încredre tinerilor care-și doresc, prin activitatea lor politică, să schimbe lumea în bine. ”Colegii mei din Valea Jiului – Cristi Merișanu, Marius Heljiu sau Cristian Resmeriță – sau colegii din județ – Natalia Intotero, Alin Țambă ș.a. sunt oameni care merită să ne reprezinte în viitorul Parlament și, așa cum îi cunosc eu, pot spune că ne vor reprezenta cu cinste”, spune Lavinia Grigoriu.

Acțiunile de campanie ale PSD vor continua și în zilele următoare, pentru ca proiectele echipei social-democrate din județul Hunedoara să poată aunge, prin pliantele de promovare electorală, prin presă și prin întâlnirile față în față cu alegătorii, la cât mai mulți oameni.

psdptrosani4

[slideshow_deploy id=’41494′]