Proiectul Legii salarizării: Cel mai mic salariu din sectorul bugetar va fi de 1.625 de lei; cel mai mare – 22.000 de lei

Proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice propune 116 clase de salarizare, cel mai mic salariu în sectorul bugetar urmând să fie de 1.625 de lei, iar cel mai mare de 22.000 de lei, notează Agerpres.

bani

Conform proiectului menționat, distribuit miercuri de Federațiile sindicale, în sectorul bugetar, raportul între cel mai mic salariu de bază și cel mai mare salariu de bază este de 1 la 13. Aplicarea legii ar putea începe la 1 iulie 2017 și se va extinde până în anul 2021, însă în proiect nu se precizează și procentul anual de creștere.

Proiectul mai prevede ca în situația în care salariile de bază/soldele funcțiilor de bază/salariile funcțiilor de bază/indemnizațiile de încadrare, indemnizațiile lunare avute în luna iunie 2017 sunt mai mari decât cele prevăzute în anexele la prezenta lege să se păstreze cuantumurile avute în luna iunie 2017.

De asemenea, sporurile, majorările, indemnizațiile, compensațiile, premiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute în anexele la lege se stabilesc astfel încât procentul de creștere a cuantumului total rezultat să nu fie mai mare decât procentul de creștere a salariilor de bază, a soldei funcției de bază, a salariului funcției de bază, după caz, pe toată perioada de aplicare etapizată a legii.

Potrivit documentului, în termen de 60 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial, Ministerul Muncii împreună cu Ministerul Finanțelor Publice vor elabora Norme metodologice de aplicare a acesteia.

sursa: Agerpres

[slideshow_deploy id=’27126′]



(Următoarea știre) »