Comunicat PSD / Guvernul Cioloș a majorat contribuţia lunară de întreţinere a persoanelor cu handicap asistate în centrele rezidenţiale publice

PSDGuvernul Zero nu i-a uitat nici pe adulţii cu handicap asistaţi în centrele rezidenţiale publice. Ca şi când viaţa lor nu e destul de dificilă şi aşa, contribuţia lunară de întreţinere datorată de adulţii cu handicap asistaţi în centrele rezidenţiale publice sau de susţinătorii acestora, a fost majorată de la 602 lei, cât era până acum, la 900 de lei. Creşterea a devenit efectiva din această lună, odată cu publicarea  în Monitorul Oficial, a Ordinului Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice 1.887/2016 a intrat în vigoare.

În cazul judeţului Hunedoara, creşterea contribuţiei  lunare va afecta aproape 398 de persoane. Multe dintre acestea, datorită handicapului sever,  primesc o pensie lunară de doar 400 lei. Astfel încât diferenţa de 300 de lei va trebui plătită, cel mai probabil, de către familii sau rudele directe. Şi pentru oameni atât de vulnerabili financiar, va fi o provocare dificilă să achite noua sumă.

Iar dacă nici persoana asistată şi nici susţinătorii legali ai acesteia nu au venituri, cheltuielile reprezentând contribuţia lunară de întreţinere se suportă din bugetele locale. Ceea ce va fi o presiune suplimentară asupra unui buget şi aşa foarte auster.

Biroul de presă