Școală generală din Deva, premiată de Institutul European din România

Evenimentul are loc astăzi, în București, iar Școala Generală ”Andrei Șaguna” din Deva primește distincția în cadrul ediției a VII-a a Premiilor de Excelență IER.

echipa2

Premiul vine ca urmare a eforturilor de promovare a spiritului și valorilor europene. ”În acest an, ne-am propus să aducem în atenția publicului interesat de domeniul afacerilor europene școlile și liceele din România cu rezultate deosebite în proiectul ‘Școala Europeană’, precum și Direcția Generală Învățământ Preuniversitar din cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, promotorul și coordonatorul acestui proiect. Școlile și liceele ce vor fi premiate sunt: Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 1 Oradea, Colegiul Economic Buzău, județul Buzău, Colegiul Economic ‘Ion Ghica’ Târgoviște, Școala cu clasele I-VIII ‘Andrei Șaguna’ Deva, Colegiul Național ‘Mihai Eminescu’ Baia Mare, Colegiul Național ‘O. Goga’ Sibiu, județul Sibiu, Liceul ‘Ștefan Procopiu’ Vaslui, județul Vaslui”, au anunțat organizatorii evenimentului. Institutul European din România, instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Afacerilor Externe, are ca misiune furnizarea de expertiză în domeniul afacerilor europene administrației publice, mediului de afaceri, partenerilor sociali și societății civile. În perioada 2000-2006, IER s-a concentrat pe analiza impactului pe care aderarea României la UE l-ar avea asupra economiei și societății românești. După aderarea României la UE în 2007, institutul a pus accentul pe sprijinirea consolidării deciziilor și politicilor rezultate din calitatea României de stat membru UE și din evoluțiile politice și instituționale înregistrate la nivel comunitar.

[slideshow_deploy id=’13837′]