Mesaj PSD adresat tuturor hunedorenilor / Opriți asaltul asupra Românei!

 

candidatii-psd

Stimați Hunedoreni,

Suntem la finalul unei campanii electorale complicate. Fiecare partid, fiecare politician a încercat să vă atragă atenția, să vă convingă să-l votați. Ca și în vară, la alegerile locale, și eu, și colegii mei din PSD, am reușit să ducem o campanie pozitivă, fără atacuri la persoană, fără insulte și fără să aruncăm cu pietre în adversarii noștri politici.

PSD a încercat în toată campania electorală să arate oamenilor adevărul, pentru ca oamenii să judece și să aleagă în cunoștiință de cauză.

Încrederea are nevoie de încredere. Dacă vrem ca România să aibă un viitor, atunci va trebui să reconstruim solidaritatea și încrederea între oameni. Acesta trebuie să fie punctul de plecare al unei guvernări bune și puternice, obiectivul nostru principal.

Tot ce s-a întâmplat în ultimul an arată că asaltul asupra României a început din nou. Azi, suntem din nou, la un pas de a ne reîntoarce la tăierile de salarii și de pensii, la un nou împrumut de la FMI, cu toate consecințele lui înrobitoare pentru Țară. Am mai trecut în 2008 prin asemenea momente și știm foarte bine asta!

Am mai spus-o și o repet: cauzele sărăciei trebuie căutate în faptul că miliardele făcute de străini pe spinarea românilor se scurg în afara granițelor României, în timp ce tinerii își părăsesc familiile și Țara, fiindcă aici nu mai au soluții. Este o sângerare, o secătuire care ne afectează pe toți, în egală măsură!

carte-nistor-laurentiu

Și este timpul să o spunem cu subiect și predicat: pe 11 Decembrie vom alege între o guvernare pentru România, pentru români, și o guvernare pentru Bruxelles și pentru străini! Pe 11 Decembrie, vom alege între a avea un Parlament și un Guvern al tuturor românilor și a avea un Parlament și un Guvern care apără doar privilegiile celor vor să transforme România într-o colonie a corporațiilor transnaționale și a băncilor străine! Nu de „tehnocrați” plătiți de Bruxelles are nevoie România, ci de români, pentru români!

PSD este pregătit să lupte pentru România și pentru români. Pentru asta, pe 11 Decembrie, mergeți la vot și alegeți în cunoștiință de cauză. Împreună putem opri sângerarea care ne distruge pe toți.

Vă mulţumesc tuturor şi vă asigur de încrederea și respectul meu!

Laurențiu Nistor

Președintele PSD Hunedoara

 



(Următoarea știre) »