Spectacol caritabil pentru copii

Sărbătorile de iarnă înseamnă nu doar bucurie, ci şi tristeţe. Sunt zeci de copii care cresc fără părinţi sau în sărăcie lucie. Sunt familii care nu au nici după ce bea apă, dar să mai aibă mese îmbelşugate. Pentru aceştia, cei de la Crucea Roşie din Vulcan le vin în ajutor. Aceştia organizează un spectacol caritabil.

10150657_10152046644876725_1674415908178364668_n

“Vine Crăciunul! Feeria iernii, puritatea zăpezii și venirea Moșului cel bun, încărcat cu daruri frumoase, face ca sărbătoarea să fie mult așteptată de copii. Însă nu toți micuții au șansa de a trăi emoția Crăciunului și a sărbătorilor de iarnă. Ești bun? Donează de Crăciun! Și tu poți contribui, de sărbători, la bucuria copiilor fără părinți și a celor care provin din familii ce trăiesc în lipsuri, frig, tristețe, amărăciune. O hăinuță, o pereche de ghetuțe, o carte, o jucărie, câteva dulciuri, alimente și câteva produse de igienă personală ar putea aduce o sclipire în ochii acestor micuți. Noi am făcut primul pas organizand acest spectacol. Pasul urmator va trebui sa-l faci tu cumparand un bilet şi multe dintre cele scrise mai sus vor ajunge la cei mici”,  spune Daniel Hălăstăuan, preşedintele Crucea Roşie Vulcan.

10 lei este preţul unui bilet, iar din banii strânşi cei de la Crucea Roşie vor cumpăra cadouri pentru cei mici.

[slideshow_deploy id=’27126′]

 



« (Știre anterioară)