Investiții pentru dezvoltarea Văii Jiului

 

Guvernul a aprobat astăzi o hotărâre pentru instituirea schemei de ajutor de stat “Scale UP” având ca obiectiv stimularea investiţiilor întreprinderilor mici și mijlocii, în valoare totală maximă de 900 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 200 milioane euro, pentru perioada 2017-2020.

Guvernul-Ciolos1

Nivelul maxim al ajutorului de stat acordat unui beneficiar în cadrul acestei scheme nu poate depăşi 5 milioane lei. Astfel, numărul estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de 200 beneficiari. Finanțarea va fi oferită sub formă de credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanţare pentru perioada 2017-2020 în valoare de 900 milioane lei sau credite bugetare pentru plata ajutorului de stat pentru perioada 2017-2023 în valoare de 900 milioane lei. Schema de ajutor de stat va conduce la creşterea numărului locurilor de muncă nou create, a încasărilor la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, precum și la majorarea volumului de investiţii străine în România și a volumului de investiţii în cadrul regiunilor defavorizate.

“Din bugetul maxim de 900 de milioane de lei, suma de 270 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 60 milioane euro, va fi alocată în mod egal și distinct celor trei zone pilot pentru dezvoltarea unor programe integrate din fonduri europene și bugetul național în vederea îmbunătățirii situației socio-economice a locuitorilor, prevăzute în memorandumul cu tema ”Dezvoltarea unor programe integrate din fonduri europene și bugetul național pentru îmbunătățirea situației sociale și economice a locuitorilor din zonele pilot de intervenție Valea Jiului, zona Roșia Montană – Munții Apuseni și comunitățile marginalizate din Moldova”, aprobat de Guvernul României în data de 28 septembrie 2016”, arată informarea Guvernului.

Finanţarea schemei de ajutor de stat se asigură din bugetul aprobat anual al Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.

[slideshow_deploy id=’36590′]

 



(Următoarea știre) »