Parlamentarii hunedoreni și-au preluat astăzi mandatele

parlamentari-hdDe pe acum este oficial ! Cei trei senatori care vor reprezenta județul Hunedoara în noul Parlament sunt Cristian Resmeriță (PSD), Viorel Sălan (PSD) și Carmen Hărău (PNL). De asemenea, în Camera Deputaților județul Huneodara va avea țase deputați, respectiv: Laurențiu Nistor (PSD), Natalia Intotero (PSD), Ilie Toma (PSD), Sorin Marica (PSD), Lucian Heiuș (PNL) și Marius Surgent (ALDE).

Aceștia au primit astăzi, la Biroul Electoral de Circumscripție al județului Hunedoara documentul de atribuire a mandatului, urmând să fie prezenți marți, 20 decembrie 2016 la ședința de constituire a noului Parlament al Romniei.

”De astăzi sunt, în mod oficial, parlamentar al Județului Hunedoara. Pentru al doilea mandat. Votul dumneavoastră mă onorează și mă obligă. Și îmi dă putere să merg mai departe pentru un al doilea mandat și mai plin de realizări. Pentru hunedorenii mei, pentru județul meu, îmi doresc tot ce este mai bun. Și o să muncesc mult pentru asta! Schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Merităm cu toții o viață mai bună. Și noi, toți parlamentarii PSD, ne vom lupta pentru asta la București. Dumnezeu să ne aibă în paza Lui și să ne dea putere de muncă. Vă mulțumesc pentru votul vostru! Vă mulțumesc, oameni frumoși și buni!”, a declarat deputatul Natalia Intotero, după ridicarea certificatului de atribuire a mandatului.

heius”Astăzi am primit Certificatul doveditor al alegerii mele în funcția de deputat. Mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine şi mi-au dat votul lor! Începând de luni voi munci în Parlamentul României şi mă voi lupta să-mi duc la îndeplinire proiectele prezentate în campanie”, a spus și Lucian Heiuș, noul deputat al liberalilor din Huneodara, aflat la primul său mandat de membru al Parlamentului.

 

 

 

[slideshow_deploy id=’20328′]