Cei doi tineri suspectați de contrabandă, duși la instanță

Procurorii și polițiștii au cerut arestarea preventivă a celor doi suspecți de contrabandă cu țigări, prinși după o urmărire ca în filme.

Munteanu Radu Andrei și Popa Adrian Alexandra au fost opriți în trafic de polițiștii din Petroșani, în urma unor informații, iar la percheziția autoturismului au fost descoperiți mai mulți saci cu haine vechi. Celor doi li s-a cerut să însoțească mașinile de poliție până la sediul instituției însă în loc să se supună au demarat în trombă. Au fost prinșți pe o străduță în Petrila și la percheziția amănunțită a mașinii, polițiștii au descoperit țigări netimbrate în valoare de circa 30 de mii de lei. În urma audierilor au fost duși în fața instanței de judecată pentru emiterea mandatelor de arestare preventivă, însă cei doi vor fi cercetați sub control judiciar, primul pentru contrabandă iar tânăra pentru favorizarea infractorului. Cei doi pot face contesta soluția Judecătoriei Petroșani.



« (Știre anterioară)