Cum a fost prima zi de muncă în noul Parlament pentu deputatul Natalia Intotero ?

intotero-parlmnt3Aflată la cel de-al doilea mandat de parlamentar, deputatul PSD de Hunedoara Natalia Intotero și-a început astăzi prima zi de lucru în Camera Deputaților ocupându-și locul recâștigat prin votul hunedorenilor în sala de plen.

După ce noul său mandat a fost validat prin votul colegilor din Parlament, așa cum au făcut astăzi toți ceilalți deputați și senatori, Natalia Intotero a depus jurământul de la tribuna Camerei Deputaților.

La finalul primei zile de muncă în noul Parlament, Natalia Intotero a dat și câteva declarații de presă jurnaliștilor acreditați la Camera Deputaților, mai ales că printre aceștia s-au numărat și foarte mulți ziariști hunedoreni, care au fost prezenți astăzi la sesiunea de investitură a noului Palament, răspunzând astfel unei invitaii lansate de noii parlamentar ai PSD. La sesiunea de declarații, deputatul hunedorean a avut și un invitat, în persoana fostului premier al României, deputatul de Gorj Victor Ponta.

”Am finalizat astăzi, cu succes, prima zi de muncă în al doilea mandat al meu la Camera Deputaților! Am trecut prin emoții firești dar si cu infinite gânduri bune pentru hunedoreni și pentru toți românii. Multumesc jurnaliștilor hunedoreni care au fost alături de noi!”, a declarat deputatul Natalia Intotero.

intotero-parlament1

intotero-parlament2

[slideshow_deploy id=’36591′]



« (Știre anterioară)
(Următoarea știre) »