Winkler: ”Protocolul PSD-UDMR nu este un cec în alb pentru noul guvern”

winkler iuliuSemnarea unui protocol de colaborare parlamentară între PSD-ALDE și UDMR este considerată de toată părțile semnatare drept unul de bun augur. Pentru liderul PSD Hunedoara, deputatul Laurențu Nistor, acest protocol reprezintă un gest firesc, având în vedere fie și faptul că la nivelul județului Hunedoara, organizațiile locale ale PSD și UDMR au avut întotdeauna o relație corectă, respectabilă.

Președintele UDMR Hunedoara, europarlamentarul Iuliu Winkler apreciază că, prin semnarea acetsui protocol la nivel parlamentar, UDMR va putea să-şi pună în practică proiectele. ”UDMR a fost mereu un factor de stabilitate pe scena politică românească. Ne alăturăm, astfel, unei majorităţi politice, dar nu am dat un cec în alb. În acest fel, putem să ne promovăm legile de care suntem interesaţi”, a declarat Winkler.

[slideshow_deploy id=’24093′]