Benzina şi motorina se ieftinesc cu aproape 10% de la 1 ianuarie 2017. Cât vor costa carburanţii în staţiile de alimentare

Companiile petroliere lucrează la introducerea prevederilor noului Cod Fiscal, spun oamenii din domeniu, lucru care va genera o scădere de aproape 10% a preţului carburanţilor de la 1 ianuarie 2017, după ce TVA se va reduce de la 20% la 19% iar taxa de 7 cenţi pe litru va fi eliminată.

În medie, scăderea TVA-ului şi scoaterea supra-accizei vor duce la ieftinirea litrului de benzină şi motorină cu circa 45-50 de bani pe litru, ceea ce presupune o scădere a preţului benzinei şi motorinei de circa 10%, potrivit estimărilor Ziarului Financiar.

Spre exemplu, azi un litru de benzină la staţia Petrom de pe strada Tudor Arghezi din Bucureşti costă 5,37 lei pe litru, dar de la 1 ianuarie acelaşi litru ar putea costa 4,87 lei. La fel, un litru de motorină costă la aceeaşi staţie circa 5,35 lei pe litru, dar de la 1 ianuarie ar putea costa 4,85 lei, dacă celelalte condiţii din piaţă rămân neschimbate.

Pe final de an, piaţa a asistat la revenirea preţului carburanţilor în contextul în care şi barilul de petrol se tranzacţionează în prezent la maximul anului.


romaniatv.net

[slideshow_deploy id=’27028′]