Aglomerația a dat de furcă salvatorilor montani din Straja

Mai bine de 10.000 de turiști au fost înregistrați în stațiunea de schi din vestul Văii Jiului, conforma estimărilor cabanierilor, iar aglomerația a creat probleme și echipelor de intervenție.

 

”În cursul zilei de luni au avut loc mai multe accidentări pe pârtiile de schi, în cazul a șase persoane fiind nevoie de intervenția ambulanțelor SMURD. Din păcate, ambulanțele nu au putut urca de fiecare dată până în stațiune, din cauza mașinilor care au fost parcate pe ambele sensuri ale drumului. În trei dintre cazuri, am transportat victimele cu ATV-urile până într-un loc în care unde au putut ajunge echipajele SMURD”, a declarat șeful Salvamont Lupeni, George Resiga. Cele mai multe accidente au constat în fracturi de mâini sau picioare, traumatisme toracice, lombare sau craniene.

[slideshow_deploy id=’36591′]