Lupeniul intră în 2017 cu bani în conturi și investiții majore în derulare

resmerita primar lupeniMunicipiul Lupeni a cunoscut, în ultimele 6 luni ale anului 2016 o dezvoltare fără precedent a infrastructurii publice locale. Potrivit bilanțului de la final de an (și de mandat !) al primarului Cristian Resmeriță – care a renunțat la calitatea de primar pentru a merge în Parlament, ca senator al PSD – aproape 50% din infrastructura rutieră și pietonală a orașului a fost finalizată în 2016, iar invstițiile publice au atins aproape toate domeniile de activitate și majoritatea cartierelor localității.

”Pe 23 iunie, când am preluat mandatul de primar al municipiului Lupeni, mi-am asumat public faptul ca până la finalul anului 2016 s reabilităm 50% din infrastructura publică a orașului. La final de an, aș vrea să vă spun că 2016 a fost un an foarte bun pentru municipalitatea din Lupeni, un an ân care am putut face numeroase lucrări edilitare datorită faptului că fostul primar ne-a lăsat proiecte aflate în etapele de licitație și cu finanțare asigurată, și aș dori să trec în revistă câteva din lucrurile pe care am reușit să le facem de-a lungul ultimelor 6 luni”, a spus Cristian Resmeriță.

bulevardlupeni1

Acesta apreciază că, principalele investiții demarate în anul 2016 la Lupeni au constat în:

  • reabilitarea, în totalitate, a unei porțiuni de 2 km din drumul național 66A, pe bulevardul Păcii din zona Bărbăteni, proiect încheiat într-un timp record de numai 3 luni și jumătate;
  • reabilitarea, în totalitate, a infrastructurii rutiere din cartierul Bărbăteni, cu acces modernizat pe toate străzile, pe aleile de acces la scările de bloc și cu un sistem de parcare modernizat, cu 328 de locuri de parcare puse la dispoziția locuitorilor din acest cartier, pe bază de abonament, un proiect încheiat de asemenea în doar 3 luni și jumătate;
  • reabilitarea unui număr de 17 poduri și podețe afectate de inundațiile din vara anului 2016. De altfel, Lupeniul a cunoscut cel mai amplu proiect de reabilitare a unei infrastructuri pe cursurile de apă în așa fel încât pericolul inundațiilor să fie aproape eliminat;
  • au fost realizate reparații ale unor drumuri adiacente, aferente străzilor care deservesc gospodăriile momârlănești de la Valea Vacii și Tusului până la str. Stadionului și în spatele primăriei, fiind efectuate pietruiri pe o rețea de drumuri rurale de peste 11 km, însă proiectul pe această categorie de drumuri va continua și în anul 2017, existând în acest sens finanțarea necesară;
  • zona Palatului Cultural Minerul a fost modernizată în totalitate, în conformitate cu cerințele necesare pentru a pune în valoare acest important obiectiv cultural al localității, devenit el însuși un pol artistic și de cultură extrem de apreciat de cetățenii municipiului;
  • reabilitări necesare la infrastructura școlară, capitol la care este de mențional reabilitarea integrală (interior-exterior) a grădiniței de la Piață, pentru anul 2017 municipalitatea având deja asigurată finanțarea investițiilor necesare la Școala generală nr. 3, Grădinița ”Lumea copiilor” și Grădinița din cartierul Bărbăteni.
  • a fost realizată reabilitarea cursului râului Brăița, într-un parteneriat cu Apele Române, pe porțiunea centrală cuprinsă între centura orașului și bulevardul principal, în intențiile pentru anul 2017 această zonă urmând să devină una de promenadă și agrement;
  • ecologizarea zonei de la intrarea în municipiul Lupeni, acolo unde autoritățile din Lupeni pregătesc terenul (cca 25 hectare) pentru potențialii investitori care doresc să deschisă afaceri generatoare de noi locuri de muncă. Tot aici, în 2017, va fi redeschis vechiul drum național, care va asigura o nouă cale de acces în localitate dinspre municipiul Vulcan;
  • reabilitarea integrală a căii rutiere de acces dinspre centrul municipului Lupeni spre stația de îmbarcare a telegondolei de la Straja.

palat2

La toate acestea, se adaugă alte zeci de investiții publice, dar și finanțarea unor lucrări, servicii și evenimente publice care au transformat radical viața oamenilor din această localitate a Văii Jiului, în timpul mandatului de primar al lui Cristian Resmeriță.

De pe acum fostul primar al municipiului Lupeni lasă nu doar o importantă ”zestre” de lucrări finalizate și investiții noi demarate, ci și un excedent bugetar care permite alocarea sumelor necesare pentru continuarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii publice locale.

Resmeriță spune că, pentru anul 2017, cea mai importantă lucrare de investii în infrastructură vizează modernizarea accesului în cartierul Ștefan, unde practic drumul va fi refăcut de la zero, lărgit corespunzător unei circulații eficiente, cu rigole și căi pietonale aferente. Similar, se va interveni la investiții majore în modernizarea infrastructurii din celelalte cartiere ale localității, acestea fiind deja bugetate, iar lucrările fiind deja în curs de derulare.

lupeni1

De altfel, potrivit fostului edil, ambițiile administrației locale de la Lupeni este a de gospodări eficient banii publici, astfel încât prncipalele lucrări de investiții publice să poată fi realizate fără a mai fi necesară atragerea de fonduri de la Consiliul județean sau de la Guvern. ”Municipiul Lupeni trebuie să se gospodărească eficient și Primăria trebuie să facă în așa fel înct să nu mai fin nevoiți să stăm cu mâna întinsă pentru a primi din alt parte bani necesari pentru modernizarea orașului nostru”, mai spune Cristian Resmeriță.

În concluzie, Cristian Resmeriță apreciază, fără falsă modestie, că ”în 6 luni de zile, am făcut practic mai mult decât au reușit, în același interval de timp, să facă toți ceilalți primari din Valea Jiului la un loc și aștept pe oricine să mă contrazică în acest sens. Am reconstruit practic, în acest termen de 6 luni de zile, putem spune din temelii un oraș de talia Lupeniului. Și nu ne vom opri aici, pentru că Lupeniul merită mai mult.”

consiliul local lupeni1

[slideshow_deploy id=’36590′]