Tineri lupeneni cercetați pentru furturi de telefoane mobile în Petroșani

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Petroşani efectuează cercetări faţă de un tânăr de 20 de ani, din municipiul Lupeni, care în noaptea de  04/05.01.2017, prin spargerea unui geam lateral, a intrat într-o societate comercială, din municipiul Petroşani, de unde a sustras mai multe telefoane mobile şi cartele telefonice.

Poliţiştii au stabilit că tânărul de 20 de ani a fost ajutat la comiterea faptei de un alt tânăr de 18 ani, din municipiul Lupeni, care a aşteptat în exteriorul societăţii comerciale, supraveghind zona.

Din interiorul societăţii  au fost sutrase 20 de telefoane mobile şi 37 de cartele telefonice în valoare de apoximativ 8.400 lei.

Cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi complicitate la furt calificat, iar în data de 06.01.2017 vor fi prezentați Judecătoriei Petroșani cu propunere de arestare preventivă.