Artistul fotograf Francisc Nemeth, premiat în India

nemethPrimul succes al anului cultural 2017 îl are în centrul atenției pe artistul fotograf vulcănean Francisc Nemeth. Acesta a primit, chiar în prima zi a anului 2017 vestea că 6 din lucrările sale de fotografie artistică au fost acceptate la Salonul Internațional de Artă Fotografică din  Murshidabad – India.

De remarcat este faptul că Francisc Nemeth este singurul artist fotograf din România care a avut lucrări acceptate la acest salon artistic internațional, la care participă 301 artiști fotografi din 44 de țări. Mai mult, din cele 3467 lucrări fotografice analizate de juriu, una din fotografiile artistului din Valea Jiului a fost distinsă și cu premiul ”Photographic Society of America Ribbon”. Este vorba despre lucrarea ”Smoker Party”, în care apare cunoscutul montaniard din Petroșani, Liviu Țabrea, el însuși un apreciat artist, fotografie pe care v-o prezentăm alăturat.

”Este o bucurie și o mândrie în plus pentru mine că pe lista țărilor cu lucrări expuse apare și România, fiind singurul autor care o reprezintă într-o competiție artistică internațională valoroasă”, a declarat Francisc Nemeth.

nemeth3

[slideshow_deploy id=’27028′]