Planuri pentru 2017

Anul 2017 va aduce noi investiții în municipiul Petroșani. Vor fi continuate proiectele începute, dar și fi demarate și noi lucrări de investiții. Pentru multe dintre aceste proiecte banii sunt alocați din bugetul local.

„Ne-am făcut planurile și discutăm cu directorii din subordine și șefii de servicii pentru a ceea ce vom putea să finanțăm. Noi ne dorim foarte multe lucruri, e vorba de introducerea gazului metan în Colonie, deja conducta a ajuns până la școala 2, urmează să se monteze stația de reglare după care să mergem cu extinderea până la cantina socială. Tot în acest an vom reuși să asfaltăm cele trei străzi din Colonie, e vorba de finalizarea grădiniței de la IG Duca, reparația capitală a grădiniței de la școala 2 din Colonie. Deja contractul a fost semnat cu firma care va executa lucrările”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Pentru acest an sunt prognozate a fi asfaltate mai multe străzi din localitate. Nici centura municipiului Petroșani nu a fost omisă, însă aici situația este mai dificilă. Pentru a fi modernizată porțiunea de la sensul giratoriu cu avion și până la Biserica Catolică trebuie identificată o sursă de finanțare.

“De asemenea vom avea o serie întreagă de lucrări pe arterele din Petroșani. E vorba de cele care duc către satele aparținătoare, dar și cele din zonele unde nu am ajuns cu covorul asfaltic. Ne dorim să reabilităm centura Petroșaniului. Va trebui să găsim finanțare pentru a putea să o asfaltăm, e vorba  de tronsonul cuprins între sensul giratoriu de la avion și biserica Catolică. Pentru centură e o problemă, pentru că acolo sumele sunt foarte mari. Dacă nu vom reuși anul acesta, cu siguranță vom face anul viitor. Încercăm o colaborare cu Consiliul Județean pe acest obiectiv, cât și pe drumul din Parâng”,  a mai spus sursa citată.

Edilii mai au în plan, punerea în funcțiune a cinematografului Victoria, dar și reabilitarea colegiului de informatică.

Pe agenda edililor locali există și alte proiecte. Punerea în practică a acestora depinde și de fondurile municipalității.

[slideshow_deploy id=’36590′]