Liderii au renunțat la greva foamei

Ignorați de conducerea Complexului Energetic Hunedoara, cei doi lideri sindicali au întrerupt protestul declanșat în urmă cu o săptămână. Vasile Păduraru și Dorin Vezure s-au aflat în greva foamei, cei doi protestând împotriva planului administrației prin care a fost redus programul de lucru al personalului indirect productiv.

Totodată, pe lângă alte revendicări au cerut și demiterea conducerii executive a companiei, pe care au acuzat-o de lipsa dialogului cu partenerul social. ”Cei doi colegi ai noștri au întrerupt greva foamei. Starea lor de sănătate era foarte precară, mai ales că în perioada protestului au refuzat îngrijirile medicale. Din punctul meu de vedere, modul în care acest protest a fost tratat de către conducerea CEH lasă mult de dorit”, a declarat Darius Câmpean, președintele Sindicatului ”Muntele”.

Conducerea Sindicatului „Muntele” a reușit să încheie luni noaptea două protocoale cu președintele Consiliului de Administrație (CA) al CEH, Bogdan Stănescu, în care se menționează că revendicările minerilor din Valea Jiului vor fi discutate punctual în cadrul unei ședințe la care va lua parte și președintele organizației sindicale. Totodată, minerii vor recupera producția de huilă ce nu a putut fi realizată în cele trei zile de proteste.

[slideshow_deploy id=’36591′]