Mascații au descins în Colonia Petroșani

 
Polițiștii de la Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Hunedoara au descins în Valea Jiului, în acestă după amiază, pentru a reține doi bărbați care au legături cu lumea interlopă. Mascații au pus în aplicare mandatele de executare a pedepsei cu închisoarea în cazul celor doi tineri acuzați că au jefuit subunitatea minieră din Petroșani. Gruparea alcătuită din trei indivizi se ocupa cu furtul de cărbune de pe platforma minieră, iar cei trei au încercat să dea o lovitură în anul 2015. Au fost suprinși de unul dintre paznicii unității miniere, l-au legat fedeleș până când și-au încărcat dubița cu cărbune și apoi au avut grijă să-l amenințe cu bătaia dacă va anunța furtul și va depune plângere împotriva lor. Instanța de fond l-a condamnat pe Feher Adalbert Petru, considerat capul grupării, la 5 ani închisoare pentru tâlhărie. Tar Mihăiță a primit 2 ani şi 6 luni închisoare pentru aceeași faptă, însă amândoi au făcut apel la sentință dar n-au scăpat de închisoare.
[slideshow_deploy id=’43281′]