Tiberiu Iacob Ridzi: “Fără aceste acte de patriotism ale străbunilor noştri n-am fi putut vorbi despre România”

 

Mica Unire a fost serbată și de autoritățile locale de la Petroșani. Au trecut 158 de ani de când sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, Țara Românească s-a unit cu Moldova. La Petroșani a fost marcat acest moment istoric.

“Au trecut 158 de ani de când sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, Ţara Românească s-a unit cu Moldova. Am ţinut să marcăm acest moment istoric, un moment important pentru România, în general, prin Mica Unire punându-se bazele statului modern român. Astăzi, fără aceste acte de patriotism ale străbunilor noştri n-am fi putut vorbi despre România, în limitele teritoriale pe care le avem în prezent.  Aceste momente importante ar trebui celebrate de toţi românii, pentru că, dacă nu ne cunoaştem şi nu ne respectăm istoria şi valorile naţionale, atunci n-avem cum să avem prezent şi niciun viitor în această lume. Un viitor care să ne asigure pe noi şi generaţiile viitoare că vom păstra identitatea naţională, într-o lume tot mai globalizată – cu avantajele şi dezavantajele acesteia. Le mulţumesc celor care au fost alături de noi la această festivitate, în special elevilor de la licee, dar şi profesorilor coordonatori care i-au angrenat în aceste activităţi importante pentru poporul român.”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Cei prezenți în sală au intonat într-un glas primele versuri din “Hora unirii”. Elevii liceelor din Petroșani au fost angrenați și ei în aceste activități importante pentru poporul român. Fără trecut nu ar fi existat identitatea națională, iar elevii au recitat poezii istorice legate de Mica Unire.

 

[slideshow_deploy id=’36591′]