Specialiștii INSEMEX Petroșani vor investiga cauzele incendiului de la clubul ”Bamboo”

bambooO echipă de specialiști în domeniul protecției antiexplozive din cadrul  Institutul naţional de cercetare – dezvoltare pentru securitate minieră şi protecţie antiexplozivă INSEMEX din Petroșani a ajuns, în această dimineață, la București, unde vor participa la cercetările privind identificarea cauzelor care au generat incendiul din clubul bucureștean Bamboo.

În această dimineață, mai mulți procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul București și reprezentanți ai Serviciului Omoruri din cadrul Poliției Capitalei au inspectat zona clubului Bamboo. Acestora li s-au alăturat și specialiștii de la INSEMEX care au făcut, deocamdată, doar o evaluare a perimetrului, pentru că zona nu este sigură.

Cercetătorii de la Insemex vor trebui să realizeze un studiu care să răspundă suspiciunilor legate de modul în care a fost declanșat incendiul de vineri noaptea, din celebru club bucureștean. „A pornit dintr-un spațiu care normal e închis, nu funcționa. Pe mine m-au chemat și normal că eu am văzut acolo, eu am fost acolo pe moment și am văzut… Foarte ciudat cum s-a aprins foc și cum s-a dezvoltat focul în momentul ăla. Atunci când am văzut focul, am spus să facem evacuare. S-a făcut evacuare imediată și s-a ieșit”, a declarat italianul Joshua Castellano, după ce a fost audiat în dosarul deschis în urma incendiului de sâmbătă.

Anchetatorii au declarat însă că, din datele de până acum, nu există indicii ca incendiul să fi fost declanşat de o mână criminală.

gamanInstitutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă — INSEMEX Petroșani va face propria expertiză la clubul Bamboo din București, în cadrul anchetei derulate pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea incendiului. „Vom fi solicitați în acest sens atunci când se va stinge focarul de acolo. Cred că acest lucru se va întâmpla în cursul săptămânii viitoare. Vom trimite o echipă acolo”, a declarat directorul general al INSEMEX Petroșani, Artur George Găman.

Deocamdată, acesta nu a putut să precizeze o eventuală cauză a incendiului din clubul bucureștean, menționând că urmează să se pronunțe experții, după efectuarea verificărilor de specialitate.

[slideshow_deploy id=’24093′]