Grădiniță reabilitată în Valea Jiului

 

O grădiniță din Valea Jiului ar putea fi reabilitată, în acest an. Este vorba de  gradinița cu program normal de la Iscroni, Aninoasa care ar putea fi modernizată. Cea de-a doua grădinița din județ care este inclusă în programul ministerului este la Sântămărie Orlea.

“În cadrul MENCS se derulează, prin coordonarea Unității de Management al Proiectelor privind modernizarea rețelei școlare șI universitare două proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile, proiecte ce urmează a fi implementate în anul bugetar 2017: Proiectul de Reabilitare a Infrastructurii ȘColare, proiect cofinanțat de Banca Europeană de Invetsiții, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei șI Guvernului României, proiect ce are ca scop reabilitarea/construcția unui număr de 1336 de unități din învățământul preuniversitar și 16 cămine studențești și Proiectul privind Reforma Educației Timpurii, proiect cofinanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și Guvernul României, proiect ce își propune reabilitarea/construcția unui număr de 750 de grădinițe”, arată oficialii Ministerului Educației.

Reabilitarea grădiniței din Iscroni se va realiza în baza Proiectului privind Reforma Educației Timpurii, proiect cofinanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și Guvernul României

[slideshow_deploy id=’17636′]



(Următoarea știre) »