Primarii așteaptă bugetul național

Primarii din Valea Jiului așteaptă forma finală a bugetului național pentru a vedea dacă le-au fost alocate sume de bani. Până atunci însă, edilii își creionează strategia de lucru pentru acets an.

“`Până nu văd dacă de la bugetul național ni s-au alocat bani nu am făcut niciun plan. Nu pot să fac planuri și să nu am bani. Legea nu ne mai dă voie să angajăm investiții dacă nu avem bani. Până nu vedem bugetul național nu facem nimic”, a spus Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

De cealaltă parte, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi spune că pentru anul acesta are în vedere mai multe proiecte de investiții. În ceea ce privește ordonanța de urgență numărul 9 adoptată de Guvernul României, care prevede angajarea de cheltuieli suplimentare, edilul subliniază că niciodată nu la Petroșani nu s-a cheltuit mai mult decât sumele prevăzute în buget.

“Niciodată nu am avut cheltuieli mai mari decât cele din buget. Tocmai de aceea nu am avut nici plățI restante”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Bugetul pentru 2017 se va încadra în ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, a declarat prim-ministrul Sorin Grindeanu.

[slideshow_deploy id=’43281′]



« (Știre anterioară)