Parângul Night Challenge 2017, încă o ediție reușită care se încheie cu largi ecouri pentru Valea Jiului

Parângul Night Challenge este o competiție de tip VERTICAL RACE, nocturnă, organizată de A.S. Bike & Run Petroșani, având două categorii de concurs, alergare și ski de tură. În acest an au fost peste 80 de înscriși în concurs, concurenți din toată țara au animat Parângul în nocturnă, concursul având deja mare căutare fiind la cea de-a IV -a ediție.

Organizatorul concursului, Avram Iancu, omul care și-a îndeplinit visul de a traversa înot Canalul Mânecii, ne spune că în acest an concursul a fost definit prin câteva aspecte:
„Am premiat atât tinerii cât şi veteranii. Dorim ca toată lumea să fie animată şi să lupte pentru o miză. Categoriile cu o mai mare concurență au fost mai bine premiate decât cele unde concurența a fost mai slabă.”, a declarat Iancu.

Astfel, dacă la alergare premiile au fost 500, 400 și 300 de lei pentru cele trei poziții, premiile la ski au fost 300, 200 și 100 de lei. Ca bonus, în acest an s-a acordat un premiu pentru cel mai bun timp, la masculin, al unui alergător stabilit în Valea Jiului și un premiu de 200 lei pentru cel mai bun timp al unei alergatoare stabilite în Valea Jiului. Marele premiu de 1000 de lei oferit pentru recordul de timp (40:57) nu a fost câștigat.

Clasamentul final al concursului a fost următorul:
– Szobolch Gyorgy (45:57) pe primul loc la RUN Masculin (-35 ani), urmat de Tamas Bogya (46:55) și Mitrică Leonard (47:27).
– La RUN Masculin (+35 ani), pe primul loc Munteanu Florin (47:16), urmat de Veress Stefan (53:34) și Tănase Tecar (57:20).
– La RUN Open Feminin pe primul loc Ingrid Mutter (56:39) urmată de Crina Buzgan (1:06:06) și Bogya Yana (1:10:17).
– La SKI Masculin (-35 ani) pe primul loc s-a clasat Anicăi Valentin(1:08:58).
– La SKI Masculin (+35 ani) pe prima poziție Dascălu Constantin (1:09:33), urmat de Ciulei Radu (1:14:39) și Vezențan Laurențiu (1:16:36).
– SKI Open Feminin, prima clasată Băra Andreea Raluca (1:49:49).

Concursul s-a bucurat de susținere din partea a numeroși sponsori, organizatorii dorind să le mulțumească tuturor.

Trebuie să fac o dezvăluire în privința datei organizării concursului din acest an, 18 februarie, a coincis cu ziua de naștere a lui Avram Iancu și de aceea îi transmit cele mai bune urări și La Mulți Ani!

Așadar încă o ediție reușită care se încheie cu largi ecouri pentru Valea Jiului, cel mai bun prilej de promovare a aceste minunate zone fiind tocmai aceste concursuri sportive de la care participanții rămân cu impresii nemaipomenite, dorindu-și cu nerăbdare să se întoarcă aici, în Valea Jiului.

[slideshow_deploy id=’17636′]