Investiții din dividendele Apa Serv, la Lupeni

asvj lupeniReprezentanții Administrației Publice Locale din municipiul Lupeni au avut astăzi o discuție cu conducerea Apa Serv Valea Jiului, în vederea stabilirii de comun acord a oportunităților de investiții care urmează a fi efectuate, anul acesta, din dividendele acordate de operatorul regional de apă și canalizare acționarilor săi din această localitate.

La această întâlnire au participat viceprimarul Iacob Mesaroș, împreună cu  Gheorghe Mogoș, șef serviciu în cadrul Primăriei Municipiului Lupeni – din partea APL Lupeni, respectiv Costel Avram – director general, Monica Tarcea – Șef Departament Investiții,  Cristian Ionică – șef Departament Producție și Florin Donisa – șef Departament Exploatare – din partea Apa Serv Valea Jiului.

În urma discuțiilor s-a convenit ca, din cota de dividende repartizate din profitul rezultatul în exercițiul financiar 2016 al Apa Serv Valea Jiului pentru municipiul Lupeni, în valoare de aproximativ 82.000 de lei, să fie realizate o serie de investiții în dezbvoltarea rețelei de hidranți și, parțial, în sectorizarea rețelelor de distribuție de pe raza acestei localități.

”Având în vedere că municipiul Lupeni va beneficia de ample lucrări de investiții în modernizarea rețelelor de apă și canalizare, în cadrul programului finanțat din fonduri europene, pe POIM, încă din cursul acestui am, am stabilit, împreună cu domnul vicerpimar Mesaroș să investim aceste resurse suplimentare ce au apărut din dividendele acordate de Apa Serv municipalității din Lupeni, pentru realizarea acestor lucrări de sectorizare, fapt care ne va permite să gestionăm mult mai eficient alimentarea cu apă și intervenția la anumite avarii. În același timp, vom extinde rețeaua de hidranți, astfel încât aceasta să fie în măsură să asigure accesul, în caz de nevoie, a pompierilor, la rețelele de apă”, a declarat Costel Avram, director general al Apa Serv Valea Jiului.

La rândul său, viceprimarul municipiului Lupeni, Iacob Mesaroș apreciază că aceste noi investiții sunt binevenite, mai ales că au o sursă de finanțare care nu pune presiune pe bugetul local. ”Lupeniul are nevoie de foarte multe investiții în ceea ce privește rețelele de apă și canalizare, așa cum s-a putut constata după numeroasele probleme pe care le-am avut la Lupeni în această iarnă. Din fericire, Lupeniul este ”prins” cu prioritate în programul de investiții al Apa Serv pe fonduri europene, ceea ce e foarte bine. În plus, am găsit împreună și resursele necesare pentru a pune în aplicare proiectul de realizare a canalizării în stațiunea Straja și, pe fondul banilor pe care i-am primit din dividendele Apa Serv, putem iată să realizăm și aceste investiții în rețeaua de hidranți și în sectorizarea rețelelor de alimentare. Toate acestea, la un loc, vor avea ca rezultat o îmbunătățire a serviciului de alimentare cu apă și canalizare a populației din municipiul Lupeni și o reducere semnificativă a problemelor din  acest sector de activitate”, spune Iacob Mesaroș, viceprimarul municipiului Lupeni.

[slideshow_deploy id=’43281′]