Două milioane de euro pentru 200 metri de drum

Circa două milioane de euro a costat reparația gropii de pe autostrada Orăștie- Sibiu. Un deputat ridică problema autostrăzii care a devenit faimoasă tocmai din cauza problemelor din carosabil.

“În luna ianuarie au apărut noi denivelări pe autostrada Sibiu-Orăștie, iar traficul a fost restricționat în acea perioadă. Au fost semnalate denivelări încă din noiembrie, însă autoritățile nu au luat măsuri în această privință. Conform economica.net sectorul de drum avariat la jumătatea lui ianuarie a fost în apropierea faimoasei gropi de 200 de metri, reparată în regie proprie de către Compania de Drumuri. Această restricție a survenit în urma identificării unei denivelări la partea carosabilă pe sectorul de drum cuprins între km 286+400-km 286+650, Săliște – Sebeș. Dacă șoferii nu sesizau această problemă, autoritățile responsabile nu ar fi acționat”, arată un deputat.

Două milioane de euro a costat refacerea celor 200 de metri din autostrada Orăștie-Sebeș.

 

“Totodată, pentru cei 22,11 km de autostradă prost executați și din care fac parte și cei 200 de metri în discuție, autoritățile române au plătit în total 602,9 milioane de lei, fără TVA. Autostrada executată, are în continuare numeroase deficiențe, dar și lipsuri cum ar fi: spațiile de servicii sau funcționalitatea sistemului de semnalizare. Astfel încât, putem vorbi de bani risipiți din bugetul de stat, deoacere lucrarea nu a fost făcută cu responsabilitate, ducând la denivelări și la alte probleme”, mai arată deputatul.

În acest sens, acesta solicită ministrului Transporturilor să spună în ce măsură vor fi remediate deficiențele de pe autostrada A1.

[slideshow_deploy id=’27126′]



« (Știre anterioară)