Vasile Jurca: “Femeia este sau ar trebui să fie ridicată pe piedestalul unei regine”

48.000 de lei este suma alocată de Consiliul Local Petrila pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Internaționale a Femeii. Toate doamnele și domnișoarele din administrația locală, celelalte servicii ale Primăriei, dar și de la unitățile de învățământ vor fi invitate la un spectacol dedicat lor.

“Orice femeie așteaptă cu nerăbdare ziua femeii, zi în care își dorește să fie răsfățată atât de iubit, soț, cât și de copii, rude și chiar colegi. Este ziua în care femeia este sau ar trebui să fie ridicată pe piedestalul unei regine, să primească flori în semn de respect și mulțumire. În semn de recunoștință pentru angajatele noastre și cadrele didactice ale instituțiilor școlare de pe raza orașului Petrila propun organizarea unui program dedicat zilei de 8 Martie: deschiderea oficială a zilei de 8 martie, cuvântul primarului Jurca Vasile, oferirea de mărțișoare și flori, program artistic-muzică populară, masă festivă”, arată proiectul de hotărâre.

Potrivit proiectului inițiat de primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, circa 370 de doamne și domnișoare ar urma să participe la activitățile dedicate zilei de 8 martie.

[slideshow_deploy id=’13837′]



(Următoarea știre) »