Dosar penal pentru cruzime împotriva animalelor

Polițiștii din Petroșani au deschis un dosar penal și fac cercetări cu privire la cazul din adăpostul public Petroșani, unde un cățeluș a fost găsit în comă de către reprezentanții unui ONG.

Polițiștii verifică dacă este vorba de un caz de infracțiuni de cruzime împotriva animalelor ori altă infracțiune. Câinele poreclit ”Oiță” a murit la o clinică veterinară câteva zile mai târziu. Voluntarii au considerat că angajații adăpostului public sunt răspunzători, pentru că au ținut puiul într-un padoc alături de câini adulți, deși legea spune că puii ar trebui separați. ”Oiță” ar fi fost omorât de câinii adulți, dar nu s-a exclus nici varianta ca un angajat al adăpostului să-l fi maltratat. ”Poliția Municipiului Petroșani a întocmit un dosar penal, se vor face audieri în cauză și apoi se va da o soluție legală. Cercetările sunt deocamdată în curs”, a declarat subcomisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Cazul cățelușului de la adăpostul public din Petroșani a intrat și în atenția conducerii Consiliului Județean Hunedoara, iar președintele instituției a cerut explicații directorului „Serviciului judeţean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân”. ”Am discutat cu directorul Cioran și i-am cerut să ia toate măsurile ca lucrurile să nu se mai repete. Cel care este acolo (n.r. adăpostul din Petroșani) responsabil de centru trebuie să aibă altă atitudine. O să vedem ce este acolo, o să mă ocup de situația de la centrul din Petroșani”, ne-a declarat, Mircea Bobora, președintele CJ Hunedoara. Voluntarii Asociației ”Dare to Care” spun că-și pun speranțele ca șeful CJ Hunedoara va pune lucrurile în ordine la adăpostul din Petroșani, mai ales că au descoperit un alt caz asemănător. O cățelușă Husky este și ea aproape în comă și aproape sigur va muri în următoarele zile, dat fiind faptul că șeful adăpostului a refuzat, ieri, să permită voluntarilor să o ducă la o clinică privată. Abia după ce pe fir au intrat și reprezentanții Asociației pentru Protecția Animalelor ”Kola Kariola”, cățelușa a fost trimisă, ieri seara, la o clinică din Deva. Cu privire la acest nou caz revoltător, am încercat să obținem un punct de vedere și de la medicul veterinar Adrian Cioran, directorul „Serviciului judeţean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân”, însă acesta n-a răspuns telefoanelor noastre.

[slideshow_deploy id=’17636′]