CNAIR a primit autorizația de construcție pentru Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj-Deva

Segmentul are o lungime de 22,6 kilometri, iar traseul său traversează teritoriile administrative ale comunelor Gurasada, Ilia, Brănişca şi Şoimuş din judeţul Hunedoara.

„Lucrările autorizate cuprind şi lucrările executate în anul 2015 fără autorizaţie de construire care, prin aplicarea prevederilor OUG nr 7/2016, au fost expertizate şi declarate conforme cu proiectul tehnic, şi menţinute prin aprobarea Ordinului de ministru nr. 288/2.03.2017”, precizează CNAIR. În prezent, Lotul 4 este realizat în proporţie de 48%, fiind efectuate o parte din lucrările la drum, de artă şi de consolidare. Autorizaţia de construire include şi realizarea unui nod rutier la Şoimuş, precum şi a unui centru de întreţinere. Acest tronson de autostradă se va conecta cu Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva, în zona nodului rutier Ilia şi cu Autostrada Deva-Orăştie, în zona nodului rutier Şoimuş.

„Odată cu deschiderea şantierului de lucru, s-au creat premisele pentru aproximativ 500 de locuri de muncă”, anunţă CNAIR.

Valoarea totală a investiţiei este de 419,4 milioane de lei, din care 280,2 milioane de lei reprezintă suma alocată lucrărilor menţionate în autorizaţie.

[slideshow_deploy id=’43281′]



(Următoarea știre) »