Programul „Rabla”, bătut în cuie până în 2020

Ministerul Mediului a elaborat ghidul de finanţare pentru anul în curs şi următorii doi ani. Prima de casare rămâne la 6.500 lei. Prima de casare se acordă în funcţie de cantitatea de emisii de CO2/km generată de sistemul de propulsie al autovehiculului nou, în regim de funcţionare mixt. La prima de casare se poate adăuga un ecobonus, care poate ajunge la 2.500 lei, în 2019, în cazul în care se achiziţionează un autovehicul cu sistem de propulsie hibrid.


Ministerul Mediului a supus dezbaterii publice proiectul ghidului de finanţare a programului Rabla, care nu se referă însă doar la anul în curs, ci şi la următorii doi ani, perioadă pentru care s-a stabilit ca prima de casare să rămână la nivelul actual – 6.500 lei -, dar să se creeze posibilitatea creşterii ecobonusurilor.
În motivarea proiectului, iniţiatorii arată că este nevoie de intervenţia în procesul natural de înnoire a parcului auto naţional, având în vedere că „eliminarea timbrului de mediu – singurul instrument care contribuia la descurajarea achiziţiei de maşini cu emisii mari de poluanţi – a determinat îmbătrânirea parcului auto din România”.
„În contextul precizat, finanţarea acordată prin prezentul program, care va avea caracter multianual, reprezintă o strategie pentru o perioadă de 3 ani, prin care AFM îşi propune să contribuie la încurajarea achiziţiei de autoturisme noi din ce în ce mai performante din punct de vedere al impactului asupra mediului”, se arată în referat.
Astfel, începând cu anul acesta se introduc praguri maxime de emisii de CO2 ale autovehiculelor pentru achiziţia cărora se poate obţine prima de casare, plecând de la 130 g/CO2/km în anul 2017 şi ajungând la o valoare de maximum 95 g/CO2/km în anul 2019. De asemenea, se acordă un stimulent suplimentar pentru achiziţia de autovehicule sub pragul de 98 g/CO2/km în anul 2017, 96 g/CO2/km în anul 2018, 95 g/CO2/km în anul 2019 şi pentru autovehicule cu sistem de propulsie hybrid, acestea putând fi cumulate cu prima de casare.
„Prin scăderea graduală a pragului de emisii de CO2, programul este conceput nu doar ca o modalitate de finanţare, ci şi ca un instrument de îndrumare a cumpărătorului de autoturisme şi conştientizare a acestuia cu privire la corelarea nevoii de deplasare cu cea de protecţie a mediului”, susţin iniţiatorii.

Şi pentru următoarele trei programe Rabla se precizează că proprietarul poate achiziţiona mai multe autovehicule noi în schimbul predării spre casare a unui număr echivalent de autovehicule uzate, beneficiind astfel, în mod corespunzător, de mai multe prime de casare.

Prima de casare

Cuantumul primei de casare este de 6.500 lei şi se acordă în funcţie de cantitatea de emisii de CO2/km generată de sistemul de propulsie al autovehiculului nou, în regim de funcţionare mixt.
Astfel, în anul 2017, se acordă pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 130g CO2/km. În anul 2018, se acordă pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 120g CO2/km, iar în anul 2019 se acordă pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 110 g CO2/km.

Ecobonusurile

La prima de casare se poate adăuga un ecobonus, în următoarele condiţii: a) la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98g CO2/km în regim de funcţionare mixt, se acordă un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru anul 2017; b) la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 96g CO2/km în regim de funcţionare mixt, se acordă un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru anul 2018; c) la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 95g CO2/km în regim de funcţionare mixt, se acordă un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru anul 2019; d) la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid, se acordă un ecobonus în valoare de 2.

curierulnational.ro

[slideshow_deploy id=’43281′]