Doi turiști dispăruți în Retezat

Încă de la primele ore ale dimineții o echipă mixtă alcătuită din 7 salvamontiști și 9 jandarmi s-a deplasat pe traseul dintre cabana Gențiana și Vârful Bucura, în Masivul Retezat, acolo unde se presupune că doi turiști care intenționau să facă escaladă au dispărut.

Cei doi turiști căutați au între 30 și 40 ani, sunt din municipiul Craiova și au venit alături de alți prieteni în Retezat, fiind cazați la cabana Gențiana.

Din cauza vremii extrem de dificile cu viscol și vizibilitate redusă sub 10 metri, jandarmii au revenit de pe traseele montane la cabana Gențiana, iar echipa Salvamont Hunedoara s-a regrupat la cabana Pietrele urmând ca, imediat ce vremea va permite, salvatorii să reia acțiunea.

Acțiunea se va relua doar în condiții sigure pentru salvatori, mai exact, vreme potrivită pentru operațiunile de căutare-salvare, sub coordonarea salvatorilori montani din cadrul Serviciului Salvamont Hunedoara.

Mai mult, traseul pe care salvatorii trebuie să înainteze se află, în urma căderilor de zăpadă, într-o zonă unde există pericol iminent de avalanșă.

Totodată, a fost solicitat sprijin aerian la Inspectoratul General de Aviație al MAI. Deocamdată, căutarea aeriană este exclusă, tot din cauza vremii.

CENTRUL DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ AL JUDEȚULUI HUNEDOARA

[slideshow_deploy id=’27028′]