Un poliţist hunedorean aflat în timpul liber a reuşit recuperarea a doi alpinişti  rătăciţi în Masivul Retezat

 În data de 20.03.2017, în jurul orei 14:00, un poliţist din cadrul Poliţiei Oraşului Haţeg a reuşit identificarea, în zona barajului Gura Apelor (pe un drum forestier închis circulaţiei rutiere, între „coada lacului” şi cabana Rotunda), a celor doi alpinişti craioveni, în vârstă de 31 şi 41 de ani, a căror dispariţie a fost semnalată Poliţiei în dimineaţa zilei de 19.03.2017.  

Poliţistul i-a preluat pe cei doi bărbaţi, care se aflau într-o stare avansată de epuizare fizică (fiind în munte de mai bine de 48 de ore), în  autoturismul personal, le-a oferit hrană şi apă şi i-a transportat la sediul Poliţiei Oraşului Haţeg, de unde au fost preluaţi de un grup de prieteni (cei doi au refuzat să fie transportaţi la spital).

Deşi se afla în concediu de odihnă, agentul de poliţie s-a implicat în activităţile de căutare, venind în sprijinul echipelor constituite din poliţişti, jandarmi şi salvamontiști, care au efectuat activităţi în zona în care se presupunea că s-ar fi rătăcit cei doi.

În vârstă de 35 de ani, agentul principal de poliţie Iovăneasă Mircea (foto), cel care a reuşit găsirea celor doi alpinişti craioveni, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Biroului Ordine Publică Haţeg, fiind angajat în structurile M.A.I.  din anul 2005.

[slideshow_deploy id=’13835′]