Noi proiecte pentru Petroșani

Proiectul derulat anul trecut de Casa Pro Urbis privind “Zilele societății civile” este unul de succes la nivelul Uniunii Europene. Proiectul în care au fost implicate șase țări șI a avut loc la Petroșani este cuprins pe lista proiectelor de bune practice ale Comisiei Europene.

 

“Ceea ce domnul Wersanski a realizat anul trecut, proiectul privind “Zilele societății civile”, cu participanții din șase țări a fost lăudat la nivelul Comisiei Europene. Am primit felicitări de la Agenția din subordinea Comisiei Europene care a finanțat această întâlnire. A fost un proiect de succes care s-a desfășurat în cele mai bune condiții șI acest lucru ne face cinste șI avem speranța că în viitor vom fi finanțațI pe acest gen de proiecte ”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Având în vedere succesul proiectului, municipalitatea de la Petroșani va fi cooptată și în alte activități de acest gen.

“Succesele proiectelor noastre se oglindesc în cereri parteneriat. A fost depus un proiect în Ungaria în care suntem șI noi parteneri șI am mai primit de la Bansko o propunere de proiect bazat pe bune practice în domeniul “Sănătății șI a serviciilor sociale din regiunile montane”, cu trei obiective specifice. Am primit șI această scrisoare în care ne felicită șI ne cer câteva date privind proiectul pentru că ei (Comisia Europeană-n.r.) fac în fiecare an un top 30 al acestor proiecte șI e posibil să ne claseze în acest top 30”, a declarat Eduard Wersanski, managerul de proiect.

Scopul principal al evenimentelor derulate în cadrul proiectului “Zilele societății civile – Viitorul începe astăzi” a fost conștientizarea șI promovarea în rândul comunității a activităților civice, obiectivele majore fiind implicarea membrilor societății civile în evenimentele cheie din localitatea în care trăiesc, în activitățI de cetățenie activă șI nu în ultimul rand, promovarea principiilor de bună practică a activității de voluntariat.

[slideshow_deploy id=’20328′]