Regulamentul privind atribuirea locurilor de parcare, pe ultima sută de metri

 

Regulamentul privind atribuirea locurilor de parcare din municipiul Petroșani este supus atenției consilierilor locali. Proprietarii de autoturisme vor putea participa la licitația privind atribuirea locurilor de parcare.

“Având în vedere solicitările făcute de cetățeni, atât în cadrul audiențelor, cât șI în scris privind închirierea parcărilor de reședință din municipiul nostrum, s-a impus ca o necesitate adoptarea unei reglementări pentru rezolvarea acestora. Prin proiectul de hotărâre prezentat se rezolvă procedural modul de atribuire a parcărilor de reședință, prin organizarea unor licitații publice cu strigare, pentru asigurarea unei depline transparențe, a tratamentului egal și nediscriminatoriu”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

 

În acest fel, edilii își propun și descongestionarea traficului rutier, care la orele de vârf este sugrumat.

 

“Totodată, proiectul de hotărâre are ca scop eliberarea arterelor de circulație auto, a celor pietonale, folosirea eficientă a parcărilor existente șI a celor viitoare, precum șI sporirea veniturilor bugetului local. Se creează, de asemenea, condițiile ca după o zi de muncă, cetățenii nostri, proprietar de autoturisme, să poată parca liniștițI în parcarea închiriată, aflată în vecinătatea locuinței”, mai spun edilii.

 

În cazul în care numărul de locuri de parcare din parcarea de reședință aferentă imobilului de locuit, este mai mare sau egal cu numărul solicitanților admișI la procedură, se va atribui câte un loc de parcare pentru fiecare solicitant la tariful de bază pentru parcările de reședință. Tariful pentru un loc de parcare va fi stabilit annual, prin hotărâre a consiliului local șI se achită integral la data atribuirii locului respectiv. Pentru anul 2017, aceasta este în cuantum de 100 de lei pentru un loc de parcare/an.

[slideshow_deploy id=’17636′]