Sevil Shaidehh: ”Proiectele pentru PNDL sunt mai mari decât banii din bugetul programului de dezvoltare”

Sevil-ShhaidehVicepremierul Sevil Shhaideh a informat, luni, că solicitările depuse de unitățile administrativ-teritoriale pentru Programul Național de Dezvoltare Locală depășesc suma alocată, fiind vorba despre un total de 12.000 de proiecte care vor fi supuse unui proces de prioritizare.

„Așteptările noastre — cred că și ale dumneavoastră — au fost depășite, după cum bine știți. În perioada 17 februarie — 17 martie, s-au depus solicitări cu privire la intrarea în Programul Național de Dezvoltare Locală. Într-adevăr, cel mai popular program. Accesul în program — cel mai facil. Deci, nu cred că există vreun program în țara asta mai ușor de accesat decât PNDL. O pagină, da? Ce am constatat? Că nici pagina aia nu am reușit să o completăm corect. Am transmis și cred că sunt printre dumneavoastră colegi care au fost sunați să își refacă anexa 3, pentru că au greșit sume. Deci, a existat tot interesul din partea ministerului să nu se respingă nicio solicitare de pe PNDL. Am ajuns la peste 12.000 de solicitări, cu un buget de aproximativ 70 de miliarde de lei, deci, peste suma alocată”, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în deschiderea celei de-a XXV-a ediții Adunării Generale a Asociației Orașelor din România.

În ceea ce privește prioritizarea, ea a menționat că vor fi excluse în primul rând solicitările neeligibile. „Am identificat solicitări de electrificare, solicitări de alimentări cu gaze, de împrejmuire cimitire sau realizare cripte. Nu vă supărați, aceste obiective nu sunt eligibile. (…) A doua etapă, la care se lucrează în acest moment, vom identifica acele proiecte — vă dau un exemplu: alimentări cu apă și canalizare care sunt incluse în master planurile de apă și canalizare care au finanțare asigurată în Programul de infrastructură mare. Niciun proiect care este inclus în POIM nu va primi finanțare în PNDL”, a explicat Sevil Shhaideh.

Ea a adăugat că a treia etapă de selecție prevede excluderea proiectelor care au deja o sursă de finanțare asigurată prin fondurile europene sau programe guvernamentale.

„Dacă, după ce parcurgem aceste etape, suntem tot peste bugetul solicitat, aplicăm criteriile din HG 624/2015. Deci nu putem să vorbim astăzi de ‘Dați-ne mai mult nouă, la orașe, în detrimentul municipiilor, comunelor, județelor’. Noi avem totuși niște criterii aprobate prin HG. (…) Vă dau un exemplu — comunele sau localitățile sub 2.000 de locuitori echivalenți nu au fost eligibile în niciun program de alimentare cu apă. (…) Aceste localități nu au finanțare europeană nicăieri. Și atunci vin, ca prioritate, în PNDL, pentru asigurarea acestor proiecte, a precizat vicepremierul.

Sevil Shhaideh a punctat totodată că realizarea de poduri și podețe va avea prioritate, în condițiile în care astfel de lucrări nu constituie obiective eligibile prin alte finanțări.

„Eu îmi doresc să finanțăm toate solicitările dumneavoastră, dar trebuie să ne încadrăm totuși în acest buget. Poate la anul va mai fi un buget disponibil și ne vom înscrie cu restul solicitărilor. Dar să nu uităm, totuși, că într-o perioadă, 2013 — 2016, am avut 15 miliarde alocate și au fost cât de cât suficiente. Avem pentru încă patru ani, acum, 30 de miliarde. Eu înțeleg că nevoia este foarte mare dacă am ajuns la acest nivel de solicitări, dar avem fondurile europene pe care trebuie să le utilizăm și fondurile guvernamentale care vor veni ca și sursă complementară la ceea ce finanțează fondurile europene”, a subliniat ea.

AGERPRES

[slideshow_deploy id=’27028′]