Pași înainte în procesul de incluziune a romilor la nivel local în municipiul Vulcan

romivulcan4La Vulcan, în avanpremieră la Ziua Internațională a Romilor, s-a desfășurat astăzi un inedit workshop cu tema ”Incluziunea romilor la nivel local”.

Întâlnirea de la Vulcan, în cadrul căreia reprezentantul romilor Jean Gorăcel, facilitator în cadrul Programului Romact, viceprimarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, dar și mai mulți reprezentați ai administrației publice lcoale și ai societății civile din municipiul Vulcan au discutat pe această temă importantă, generată de inclusziunea romilor, a constituit și o necesară etapă organizării și implicării concrete a grupurilor de lucru.

Reprezentantul romilor Jean Gorăcel, facilitator în cadrul Programului Romact, a pus în evidență etapa în care se găsește acest program finanțat cu fonduri europene focalizat pe incluziunea locală a romilor. ”La Vulcan, incluziunea romilor în comunitate reprezintă unul din dezideratele pe care noi, cei din adminisrația locală, ne dorim să-l realizăm cât mai bine cu putință. Întâlnirea de astăzi reprezintă o nouă etapă importantă în realizarea acestui deziderat și salut interesul pe care societatea civilă și reprezentanții comunitățții romilor din Vulcan îi demonstrează în legătură cu acest subiect”, a declarat Cristian Merișanu, viceprimarul municipiului Vulcan.

Demarat în 2016, prin constituirea grupului local de lucru, în care sunt incluși reprezentanți ai tuturor instituțiilor locale care se regăsesc în zona de interacțiune cu comunitatea de romi din Vulcan, proiectul a ajuns în acest moment în etapa de organizare și de pregătire a acțiunilor concrete, înscrise în proiect.

romivulcan2

romivulcan3

romi5

romi6

romi4