Universitatea din Petroșani își promovează oferta de studii și în alte județe

univ gj1Schimbare de optică în ceea ce privește promovare ofertei de studii academice de licență, master și doctorat la Universitatea din Petroșani.

Noua echipă de conducere a instituției de învățământ superior de la Petroșani a decis să lărgească aria de interes pentru identificarea potențialilor săi noi studenți și în afara județului Hunedoara. Astfel, în perioada 20-31 martie, Univesitatea din Petroșani s-a prezentat în fața a peste 3000 de elevi de clasa a XII din județele Hunedoara, Gorj , Vâlcea și Alba.

Oficialii Universității din Petroșani spun că mesajele transmise viitorilor abslvenți de liceu de la colegiile din județele limitrofe, au avut un impact deosebit în rândul acestora. Spre exemplu, la Novaci și Turceni, profesorii care au prezentat oferta educațională și-au încheiat prezentările în aplauzele elevilor.

[slideshow_deploy id=’36591′]



« (Știre anterioară)