Conducătorii de la Apa Serv, voluntari ai comunității la Petrila

voluntariasvjPentru locuitorii din Petrila care au trecut în această după-amiază prin centrul orașului, nu mică le-a fost mirarea să-i întâlnească pe șefii de servicii și directorii de la Apa Serv Valea Jiului, cu lopata, grebla, mătura și roaba, într-o acțiune de curățenie și înfrumusețare a parcului central din localitate.

La inițativa directorului general Costel Avram, aceștia au răspuns favorabil invitației de a prelua sarcina îngrijirii acestui parc din Petrila, prin efectuarea de acțiuni de voluntariat specifice. Astăzi s-a făcut, în acest sens, primul pas.

Costel Avram explică: ”La Apa Serv am învățat cu toții ce înseamnă să fii nu doar o echipă de succes, ci și o mare familie, dedicată comunității. Sub aceste auspicii s-a derulat acțiunea în care, în această după-amiază, împreună cu un număr foarte mare de colegi care s-au raliat acestui demers civic, am desfășurat o frumoasă acțiune de voluntariat la parcul din Petrila. Ne-am asumat misiunea de a reabilita și întreține, în mod voluntar, în timpul nostru liber, câteva zone verzi din localitățile Văii Jiului, cu convingerea că astfel de acțiuni ne unesc și ne mobilizează. Le mulțumesc colegilor de la Apa Serv care, astăzi, au dorit să participe în număr foarte mare la acțiunea de voluntariat de la Petrila. Împreună am făcut curățenie, am dat cu grebla, am semănat iarbă… Peste un timp vom culege și roadele muncii noastre, știind că un colț de natură poartă amprenta muncii noastre. Deja ne-am simțit mai bine, odată ce acțiunea noastră a fost apreciată de foarte mulți cetățeni ai orașului Petrila.”

Acestei lăudabile inițiative i-au subscris șefii de departamente ai ASVJ, Cristian Ionică, Florin Donisa, Roxana Benke, împreună cu șefii de servicii Lăcrămioara Drăgoescu, Adriana Dăian, Monica Dregan, Florin Ciucur, dar și cu alți salariați ai Apa Serv precum Adrian Donisa, Alexandru Benke, Mariana Iancu, Catrina Nicolae, Daniel Preda, Cristian Alb și Băran Grigore. Cu toții au demonstrat, spre cinstea lor, că nu doar funcția, ci mai ales munca, înobilează un om adevărat.

voluntariasvj1

voluntariasvj2

voluntariasvj3

voluntariasvj4

voluntariasvj5

voluntariasvj8



« (Știre anterioară)
(Următoarea știre) »