”Iepurașul” aduce vești bune salariaților Apa Serv

avram cu uniformaPentru cei peste 500 de salariați ai Apa Serv Valea Jiului, sărbătorile de Paște din acest an vin cu vești foarte bune. Asta deoarece, în urma performanțelor economice ale operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului, înregistrate anul trecut, conducerea ASVJ are acum posibilitatea de a distribui o cotă parte din profit și salariaților. Banii astfel cuveniți vor fi acordați salariaților Apa Serv în aceste zile premergătoare Paștelui.

Veștile bune nu se opresc însă aici. Conducerea Apa Serv a decis să acorde, cu ocazia sărbătorilor de Paște și tichete cadou pentru angajați. În plus, salariile vor fi și ele distribuite mai repede, acestea urmând să intre pe cardurile salariaților ASVJ în aceste zile.

”După muncă și răsplată. Aceasta este deviza după care am acționat atunci când am dispus aceste măsuri de natură salarială, prin care am convingerea că aducem meritate sărbători fericite angajaților de la Apa Serv. Practic, angajații societății noastre vor primi, în aceste zile, înainte de Paște, atât salariile cuvenite pentru munca prestată, al căror termen de plată era pe 19 aprilie, dar și tichete cadou și, în plus, o cotă parte din dividendele distribuite în urma rezultatelor economice bune le firmei din anul 2016. În același timp, le mulțumesc angajaților noștri pentru seriozitatea cu care au acționat de fiecare dată când a fost nevoie și le doresc, în numle meu și al conducerii Apa Serv, sărbători fericite și îmbelșugate !”, a declarat Costel Avram, directorul general al Apa Serv.

[slideshow_deploy id=’17636′]