Mihai Macarie, elevul Colegiului Național “Mihai Eminescu” Petroșani, calificat pentru al doilea an consecutiv în finala națională a Campionatului Mondial Microsoft Office Specialist

34 de magnifici s-au calificat în finala națională a celei mai importante competiții globale Microsoft Office Specialist

Certipro Education, în parteneriat cu Fundația EOS și Microsoft România au anunțat la sfârșitul săptămânii trecute lista elevilor calificați la etapa națională de selecție a reprezentantului României la Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist 2017 – cel mai prestigios eveniment de validare a competențelor de utilizare a aplicațiilor de productivitate Office din lume.  Competiția Microsoft Office este singura competiție validată de către Microsoft care oferă o platformă unică prin care elevii și studenții din întreaga lume își pot demonstra experiența cu instrumentele Microsoft Office.

Mihai Macarie, elevul Colegiului Național “Mihai Eminescu” Petroșani este pentru a doua oară în finala acestei prestigioase competiții, după ce anul trecut a avut cel mai bun punctaj, câștigând titlul de Campion Național Microsoft Office și reprezentând România la finala desfășurată în Orando – Florida (USA).

Pentru a participa la acest campionat, candidații trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 13 și 22 de ani și să fie înscriși într-o instituție de învățământ acreditată. Secțiunile de concurs sunt:  Microsoft Word, Excel și PowerPoint pentru suita Office 2013 și 2016.

“Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist este cunoscut în toată lumea – ne bucurăm să organizăm această competiție și pentru sectorul educațional din România”, afirmă David Ford, Director al Certipro Education.  “Prin promovarea unui examen Microsoft Office, concurenții își validează competențele de utilizare a aplicațiilor Office și se diferențiază de miile de CV-uri în care aproape toată lumea declară că știe să folosească un calculator!.”

Data limită pentru susținerea examenelor Microsoft Office Specialist din această competiție s-a încheiat în 12 aprilie 2017.  Astfel, ca urmare a rezultatelor excelente obținute la etapa locală, 34 de candidați vor concura în data de 28 aprilie 2017 pentru titlul de Campion Național Microsoft Office – eveniment găzduit chiar la sediul Microsoft România. Tabelul nominal al elevilor calificați la etapa națională a campionatului poate fi consultat pe site-ul Certipro Education.

“Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist a atras anul trecut participarea a 47 de țări din întreaga lume,” declară Bob Whelan, Președinte și CEO al Pearson VUE.  “Ne bucurăm că Certipro organizează această competiție în România în parteneriat cu Fundația EOS și Microsoft România.  Le doresc mult succes concurenților din România – mă bucur că tinerii recunosc valoarea unei certificări cu adevărat importante.”

Câștigătorul finalei naționale va fi invitat să reprezinte România la Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist 2017 care se va desfășura la Anaheim, California, SUA în perioada 30 iulie – 2 august 2017.

Evenimentul global din 2016 este sumarizat într-un scurt material video disponibil aici, iar spot-ul de promovare al Campionatului Mondial Microsoft Office Specialist 2017 poate fi vizualizat aici.

Despre Certipro Education

Certipro Education SRL este partenerul oficial al Certiport pentru România și Republica Moldova. Certipro coordonează o rețea de peste 150 de Centre Autorizate de testare Certiport și promovează certificări profesionale de la Microsoft, Adobe, Autodesk și Certiport.  Certificarea de bază IC3 – Digital Literacy Certification este echivalată cu examenul de competențe digitale la bacalaureat și este disponibilă în limba română.  Mai multe informații sunt disponibile la www.certipro.ro

Despre Certiport

Certiport face parte din grupul Pearson VUE și este una dintre companiile cele mai reprezentative în domeniul certificării de competențe și examinare.  Serviciile Certiport sunt livrate către clienți prin cele peste 13.000 de centre de testare autorizate la nivel mondial.  Certiport administrează un portofoliu sofisticat de programe de certificare, de exemplu: programul de certificare oficial Microsoft Office Specialist, programul Microsoft Technology Associate, Programul Microsoft Certified Educator, certificările Adobe® Certified Associate și Certified Expert, Autodesk Certified User și Certified Professional și altele.  Certiport administrează peste trei milioane de examene în fiecare an în 148 de țări și în 27 de limbi diferite.  Pentru mai multe informații vizitați: https://www.certiport.com sau urmăriți Certiport pe Twitter la www.twitter.com/certiport.

Sursa foto: https://www.facebook.com/mihaimacarie98