O nouă zi de nedeie în parohiile ortodoxe din Petroșani

petonedeie2Sărbătorile tradiționalelor nedei momârlănești au continuat astăzi în Valea Jiului. La Petroșani, a fost rândul momârlanilor de pe Maleia, dar și al celor păstoriţi de preoţii de la Biserica Sfânta Varvara din Petroşani să organizeze nedeile. Gătiți de sărbătoare, oamenii au fost prezenți la slujba de la biserică, după care s-au așezat la mesele întinse în curtea bisericilor pentru praznicul nedeii de după Paște.

Și astăzi, alături de credincioșii din Petroșani a fost prezent primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi. ”Numărul mare de participanţi nu i-a găsit nepregătiţi pe organizatori, iar tradiţionalele măncăruri gătite de bucătarii iscusiţi au fost din abundenţă pentru toţi cei prezenţi. După cum am mai spus, este o tradiţie a momârlanilor care se ţine în fiecare an şi mă bucur că există în continuare aplecare spre aceste lucruri care sunt unice pentru noi”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi.

petronedeie3

petronedeie1

petronedeie4

[slideshow_deploy id=’20328′]